Adunarea Generală a Judecătorilor din Moldova are loc astăzi, 17 martie. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în data de 14 februarie, de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Anterior, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru a declarat că „Vor fi aplicate măsuri mai dure pe sectorul justiției”, arătând cu degetul spre judecătorii care se gândesc să lipsească de la ședința de astăzi.
Evenimentul poate fi urmărit în direct pe Rlive.md.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că, în data de 2 martie, Parlamentul a aprobat un proiect de lege potrivit căruia Adunarea Generală a Judecătorilor poate fi convocată și deschisă de către ministrul Justiției, în cazul în care expiră mandatul președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
De asemenea, potrivit proiectului aprobat de Parlament, în cazul în care Adunarea Generală a judecătorilor nu a avut loc din lipsă de cvorum, adunarea repetată se va desfășura în termene restrânse, iar cvorumul pentru Adunarea Generală repetată va fi redus la 1/3.


