Juristul unei companii de transport a produselor alimentare a fost reținut de procurorii PCCOCS și ofițerii SPIA după ce ar fi oferit unui polițist din Inspectoratul de Poliție Botanica din Chișinău o mită de 20.000 de lei.
Polițistul a denunțat acțiunile acestuia, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a juristului.
„Potrivit autorităților de drept, acesta ar fi oferit mita ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie avea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.
Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă”, transmite Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

