„Vorbeam cu prietenii să facem o echipă, să facem razii noaptea, să-i vânăm pe șoferii de acest gen”. Este declarația făcută de Liviu Tverdostup, soțul Doiniței Prodan, tânăra în vârstă de 29 de ani, victimă a accidentului din sectorul Botanica al capitalei, care s-a stins pe patul de spital. A vorbit despre moartea soției și șoferul care se face vinovat la o emisiune de la Exclusiv TV.
„Vorbeam cu prietenii să facem o echipă, să facem razii noaptea, să-i vânăm pe șoferii de acest gen, să-i filmăm și mediatizăm, să-i facem public, să-i cunoaștem la prima etapă. Seara, stând cu prietenii, vedeam odată la câteva minute pe cineva (n.r. șoferi) care accelerau pe bulevardul Moscovei, noaptea, până la aproximativ 80/90 km/h, probabil sunt sunete care inspiră șoferii la 22:00”, a declarat Liviu Tverdostup.
Întrebat ce ar vrea să-i spună lui Dragomir Popovici, șoferul care se face vinovat de impact, Liviu Tverdostup a spus următoarele.
„Nu am ce să-i spun acestui șofer. Pe el îl văd ca o consecință a multor aspecte care sunt defecte sau… El pentru mine nu este important, am simțit primele zile careva sentimente neplăcute față de asta, acum eu aș focusa atenția pe ceva ce ar impacta ca să nu mai avem așa situații, consecințe”, a mai adăugat bărbatul.
Amintim că accidentul fatal s-a întâmplat chiar în ziua în care Doinița Prodan a împlinit 29 de ani.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Tragedia a avut loc pe data de 24 iulie, lângă centrul comercial Jumbo, pe la ora 22:00. Patru mașini – Smart Forfour, Volkswagen Polo, Skoda Octavia, Mercedes – s-au ciocnit. Cinci persoane au fost transportate la spital, Doinița Prodan fiind una dintre acestea.
Șoferul Mercedes-ului fugise de la fața locului. Câteva zile mai târziu, el fusese identificat și reținut. Este vorba de un bărbat de 31 de ani, originar din raionul Briceni. S-a adeverit că nu deține permis de conducere. Acum, se află în arest preventiv.
Doinița Prodan se afla în stare critică în secția de reanimare. Airbagul din mașina în care era nu s-ar fi activat, ceea ce i-a afectat cutia toracică în momentul impactului, organele fiind străpunse de coastele rupte. Trebuia să fie operată și să treacă un curs de reabilitare în Germania. Internauții se mobilizaseră pentru a colecta bani și a o ajuta.
Pe 6 august 2023, soțul ei, Liviu Tverdostup, anunțase că s-a stins pe patul de spital. A lăsat în urmă două fetițe de 2 și 5 ani.

