Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Maia Sandu: Au fost admise abuzuri în campania din Găgăuzia. CEC de la Comrat ar fi putut interveni mai mult

14 Mai 2023, 14:24
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
14 Mai 2023, 14:24 // Politica //  Elena Putregai

Structurile naționale de anchetă au demonstrat că, în Găgăuzia, campania electorală nici pe departe nu a fost una transparentă și au existat probe concludente că au fost comise mai multe abuzuri. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, care a criticat activitatea autorității electorale de la Comrat, care, potrivit șefei statului, putea interveni în mod eficient pentru a nu admite ilegalități, scrie Vocea Basarabiei cu referire la emisiunea înregistrată „Internetu’ grăiește”, moderată de Andrei Bolocan.

Găgăuzia își alege bașcanul între candidatul PSRM și candidata ȘOR care au trecut în turul II

”E clar că sunt multe încălcări în aceste alegeri. Am văzut mai multe probe ale acestor încălcări. Cred că o mare întrebare este către comisia electorală din autonomie, deoarece această structură este cea care poate lua decizii potrivite pentru a preveni aceste abuzuri și aceste ilegalități. Din 2024, Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova va avea un rol major în organizarea alegerilor în autonomie și am certitudinea că atunci lucrurile se vor întâmpla altfel, corect”, a declarat Maia Sandu.

În alt context, șefa statului a comentat și modul cum își organizează agendele și programele politicienii din regiune.

”Politicienii din regiune sunt la fel. Ei și-au făcut un singur program. Ei nu au altceva ce să le ofere cetățenilor, și atunci singurul lucru pe care îl oferă este cearta cu autoritățile de la Chișinău. Cu cât mai urât vorbesc despre Chișinău, cu atât mai mult cred că vor obține voturi”, a mai adăugat Maia Sandu.

Președinta Maia Sandu s-a mai referit și la combaterea propagandei și dezinformării, care încă ține în lanțuri o bună parte a locuitorilor din Găgăuzia.

”Nu există o soluție imediată, propaganda Rusiei funcționează demult în Găgăuzia, oamenii de acolo nu prea vorbesc româna și puțini o înțeleg și din moment ce nu vorbesc, evident că ascultă conținutul din Rusia. Am cerut Ministerului Educației lansarea programului ide studiere a limbii române. Trebuie să intervenim și la modul cum se implementează legea, pentru că legea care interzice anumite televiziuni de propagandă, care sunt periculoase pentru Republica Moldova, nu este implementată pe deplin în Găgăuzia, deoarece autoritățile de acolo se opun în fel și chip. Facem un efort de a crea un centru și de a avea o politică coerentă de combatere a dezinformării care este valabilă pentru toată țara, inclusiv pentru regiunea autonomă”, a mai declarat Maia Sandu.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!