Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO Manifestanții de la Parlament: Alexei Lungu și circa 30 de tineri ar fi reținuți

14 Iun. 2024, 11:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
14 Iun. 2024, 11:00 // Actualitate //  Victoria Laur

Manifestanții lui Șor care participă la protestul de la Parlament susțin că aproximativ 3o de tineri ar fi reținuți. De asemenea, potrivit lor, liderul „Șansă”, Alexei Lungu, se află la Inspectoratul de Poliție Buiucani.

Anunțul despre rețineri a fost făcut de Pavel Verejanu. Reprezentanții Poliției deocamdată nu au confirmat și nu au infirmat afirmațiile reprezentanților blocului „Victorie”, controlat de Ilan Șor.

Simpatizanţii lui Şor şi a blocului „Victorie”, format de acesta din umbră, protestează în fața Parlamentului. Aceștia cer demisia guvernării, după ce Vasile Bolea, Vadim Fotescu, Denis Ulanov, Irina Lozovan, Marina Tauber, Reghina Apostolova și Alexandr Nesterovschi au fost sancționați și nu pot participa la cinci ședințe plenare.

Deși au restricție, parlamentarii au decis să intre la ședințe. Anunțul a fost făcut de Marina Tauber, menționând că „acolo le este locul” celor șapte deputați. Declarații similare au fost făcute și de Vadim Fotescu.

Canalele asociate cu Ilan Șor scriu că oamenii vin din diferite localități ale țării și că microbuzele care îi aduc în Capitală ar fi oprite de Poliție.

(UPDATE, 13:00)

Oamenii legii au confirmat pentru Realitatea că Alexei Lungu a fost audiat. Svetlana Scripnic, ofițera de presă a Poliției Capitalei, a precizat că la Inspectoratul Buiucani au fost transportate 27 de persoane, nu 35, așa cum afirmau reprezentanții lui Șor.

Între timp, și Lungu a publicat pe rețelele de socializare un video cu escortarea sa.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!