Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Ministra Finanțelor, Victoria Belous, anunță reforme fiscale cheie în cadrul reuniunii de la Bruxelles

15 Mai 2025, 19:32
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
15 Mai 2025, 19:32 // Economie //  Realitatea.md

Republica Moldova a participat în aceste zile, la Bruxelles, la reuniunea de screening bilateral privind Capitolul 16 – Fiscalitate, parte a procesului de aderare la Uniunea Europeană. Evenimentul este coordonat de Ministerul Finanțelor și are ca scop evaluarea gradului de armonizare a legislației naționale cu acquis-ul comunitar.

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat că reuniunea a vizat analiza stadiului actual al politicilor fiscale din Republica Moldova, reformele planificate și angajamentele asumate. Potrivit acesteia, armonizarea sistemului fiscal cu cel european va aduce beneficii precum creșterea atractivității investiționale, eficientizarea administrației fiscale și consolidarea stabilității macroeconomice.

Printre reformele majore anunțate se numără transpunerea directivei privind taxa pe valoarea adăugată (TVA), revizuirea cotelor de TVA, digitalizarea proceselor fiscale și simplificarea procedurilor de rambursare a TVA. Aceste măsuri sunt menite să sprijine mediul de afaceri și să aducă mai multă transparență în administrarea fiscală.

Ministra Belous a precizat că partenerii europeni s-au arătat deschiși și oferă sprijin Republicii Moldova în procesul de transpunere a legislației, prin împărtășirea experienței și bunelor practici din statele membre.

În ceea ce privește absorbția fondurilor europene, ministra a subliniat că autoritățile moldovenești își consolidează capacitățile administrative pentru a valorifica eficient resursele bugetare alocate. La nivel guvernamental, a fost instituit un mecanism de monitorizare a investițiilor publice.

Ministerul Finanțelor lucrează și la simplificarea procedurilor de achiziție publică, prin modificări legislative menite să faciliteze implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene.

Reuniunea de screening reprezintă o etapă esențială în parcursul european al Republicii Moldova și oferă o evaluare tehnică a pregătirii țării pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene. Procesul continuă cu sesiuni dedicate altor capitole ale acquis-ului comunitar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:48 // Slider //  Daniela Baranovschi

Două baloane de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de 7 noiembrie. Unul a fost observat în raionul Drochia, iar celălalt a intrat din direcția Ucrainei și a traversat o parte din raionul Soroca, anunță Ministerul Apărării.

Primul caz a fost înregistrat la ora 09:15, în apropierea localității Moșeni, raionul Drochia. Aerostatul a traversat zona timp de aproximativ șapte minute și a părăsit spațiul aerian al țării în apropierea satului Elizavetovca.

Al doilea obiect a fost detectat la ora 10:35, când a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția localității Vinița, Ucraina, spre satul Trifăuți, raionul Soroca. Un minut mai târziu, acesta a părăsit teritoriul țării în apropierea localității Ruslanovca, din același raion.

Centrul Operații Aeriene monitorizează în continuare spațiul aerian, în coordonare cu instituțiile responsabile și partenerii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!