Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

VIDEO Modernizare deosebită! Tehnologii de ultimă generație și bucătărie ultra modernă la un liceu din Rezina

03 Ian. 2022, 16:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Ian. 2022, 16:17 // Societate //  Realitatea.md

Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Rezina a devenit o instituție model în raion. Cel puțin asta spun cadrele didactice și elevii care beneficiază în acest an de noi condiții de studii. Potrivit acestora, instituția s-a modernizat simțitor. Toate sălile de clasă au fost dotate cu tehnologii avansate, au fost create laboratoare performante de fizică, biologie, chimie și limbi străine, bucătăria școlară a devenit de nerecunoscut, iar sistemele inginerești corespund acum tuturor standardelor de funcționalitate.

„Proiectul PRIM ne-a ajutat foarte mult. Liceul nostru a trecut printr-o metamorfoză deosebită. Mă refer la toate lucrările care au fost realizate. Noi am pus accentul pe schimbarea rețelelor de apă și canalizare, rețelelor inginerești, termice, reparația capitală a bucătăriei, a blocurilor sanitare. Am construit o casangerie suplimentară pentru a asigura cu căldură întreaga instituție. Vreau să vă zic că în urma proiectului în instituție este cald, este luminos și este confortabil”, a declarat Alexandra Rusu, directorul liceului.

Deși mai au puțin timp la dispoziție pentru a beneficia de toate dotările noi, elevii din clasele absolvente se bucură pentru cei mai mici care vor avea condiții mult mai bune de studii decât au avut ei.

 „În calitate de elev în clasa a12-a, care studiază în această instituție de o perioadă îndelungată de timp, observ schimbări esențiale atât în aspectul interior, cât și în cel exterior al liceului. Nu putem nega că anume aceste renovații pun bazele unei  educații mai eficiente și creării unui mediu mai plăcut pentru elevi”, a menționat Mihai Postu, elev.

„Din numele tuturor elevilor vreau să-mi exprim recunoștința  pentru toate schimbările ce au intervenit pe perioada acestui proiect. Dotarea sălilor de clasă cu table interactive fac studiul mai interesant și mai interactiv și pe noi ne motivează să devenim mai buni. Mă bucur că elevii din clasele mai mici vor reuși să guste pe deplin din toate aceste inovații și sunt mândră că în liceul meu se fac schimbări într-o direcție bună”, a adăugat Anivart Gheorghiță, elevă.

Și pedagogii spun că pot organiza acum lecții de o calitate mai înaltă, sporind interesul copiilor cu ajutorul tehnologiilor.

„Instituția noastră a devenit o instituție modernă care corespunde cerințelor europene, este o instituție model în raionul Rezina. Datorită tehnologiilor, lecțiile mele au devenit mult mai interactive și interesante. În orice moment al lecției putem să accesăm dex-ul online, putem găsi informații despre viața și activitatea marilor poeți și scriitori, să vizualizăm secvențe din filmele marelor opere literare. Progresul în liceul nostru este evident”, a menționat Cornelia Ceban, profesoară de limba și literatura română.

Totuși, prin cea mai spectaculoasă transformare a trecut bucătăria școlară, care acum dispune de cele mai performante utilaje, iar gătitul a devenit o adevărată plăcere pentru bucătarii de aici.

„Aproape tot utilajul din bucătărie este nou. Avem mașină de spălat vase, mașină de curățat cartofii, camere frigorifice. Când este nou, totul este bun și frumos și lucrăm cu o dispoziție mai bună”, a menționat Maria Galescu, bucătar-șef.

Părinții apreciază mult schimbările prin care a trecut școala de circumscripție din Rezina și sunt fericiți pentru copiii lor care învață anume în această instituție.

„În ultimul an, instituția a suferit schimbări radicale în sensul bun al cuvântului. Au fost create laboratoare de fizică, chimie, biologie, lingofon. Noi, ca părinți, suntem foarte nerăbdători ca copiii noștri să treacă în treapta gimnazială pentru a beneficia de toate acestea, întrucât știu că au fost dotate cu tehnologii de ultimă generație. Sunt foarte mulțumită și fericită că copilul meu își face studiile anume aici”, a spus Lilia Tuluc, părinte.

În Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Rezina își fac studiile 1026 de elevi, cu 46 mai mult decât anul trecut. Instituția este una dintre cele 23 beneficiare ale Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” implementat de Ministerul Educației și Cercetării cu suportul financiar al Băncii Mondiale.

Proiectul „Reforma Învățământului în Moldova” este un împrumut investițional specific, acordat de Banca Mondială, implementat în perioada aprilie 2013 – decembrie 2022, care sprijină Guvernul Republicii Moldova prin finanțarea activităților ce vor consolida calitatea educației şi vor duce spre un sector al educației mai eficient.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 16:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
02 Nov. 2026, 16:06 // Slider //  Realitatea.md

Un avion de pasageri Wizz Air care zbura din Marea Britanie spre Bulgaria a fost nevoit să aterizeze de urgență în urma unei amenințări cu bombă, scrie Antena3.ro. Un avion de vânătoare Gripen al Ungariei a fost mobilizat pentru a escorta aeronava, care a fost redirecționată de urgență către aeroportul din Budapesta.

Ministrul ungar al apărării, Romulusz Ruszin-Szendi, a declarat că avionul a fost „nevoit să își întrerupă zborul”.

„Militarii noștri au demonstrat încă o dată că pot interveni imediat atunci când este necesar și că sunt capabili să garanteze securitatea spațiului aerian al Ungariei”, a declarat Romulusz Ruszin-Szendi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Aeronava Airbus A321neo a decolat în această dimineață, la ora 08:30, de pe aeroportul Luton din Londra, cu destinația Sofia. Avionul și-a schimbat direcția deasupra Bosniei-Herțegovina, după ce echipajul a solicitat permisiunea de a ateriza pe Aeroportul Internațional Ferenc Liszt din Budapesta.

Pompierii, polițiștii și echipele antitero au fost mobilizate la aeroport pentru aterizarea aeronavei. Totodată, autoritățile fac în prezent verificări de securitate asupra avionului și pasagerilor.

Ruszin-Szendi a adăugat că poliția desfășoară verificări suplimentare după aterizare. Un purtător de cuvânt al companiei aeriene a confirmat pentru publicație că avionul a aterizat în siguranță.