Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

VIDEO Moldovenii nu vor mai trebui să poarte actele în buzunar. Legea ar putea permite să le prezinte electronic

06 Sept. 2023, 12:46
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
06 Sept. 2023, 12:46 // Actualitate //  Victoria Laur

Aplicația mobilă EVO ar urma să fie lansată la sfârșitul anului. Prin intermediul ei, cetățenii Republicii Moldova vor efectua anumite plăți și vor putea prezenta actele pe suport electronic.

Conform secretarului de stat de la Ministerul Digitalizării, Mihai Lupașcu, sistemul va reprezenta act confirmativ pentru toate autoritățile din țara noastră. Conform lui, Ucraina are deja o aplicație similară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Actele disponibile în aplicația mobilă vor fi echivalate cu actele clasice. (…) Avem exemplul Ucrainei, care are asemenea aplicație și care are succes mare. Dăm cetățenilor un insgtrument simplu de interacțiun cu statul, la fel cum se întâmplă în Ucraina”, a spus Lupașcu.

Pe lângă prezentarea actelor de identitate, buletinului, permisului de conducere sau pașaportului, prin intermediul aplicației cetățenii vor putea face și plăți către autoritățile publice. Ulterior, urmează să fie introduce și noi funcții, care să faciliteze interacțiunile populației cu instituțiile statului.

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 17:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 17:48 // Slider //  Ana Panaguța

Mai multe persoane au fost identificate de polițiști în timp ce ar fi transportat ilegal alegători către secțiile de votare din Comrat și Ceadîr-Lunga. Cazurile au fost înregistrate pe parcursul zilei de astăzi, în contextul desfășurării alegerilor regionale din UTA Găgăuzia.

Potrivit Poliției, persoanele vizate ar fi folosit atât automobile personale, cât și microbuze pentru a transporta alegătorii la secțiile de votare.

Oamenii legii verifică circumstanțele fiecărui caz, pentru a stabili toate detaliile și eventualele încălcări ale legislației electorale.

În acest context, Poliția reamintește că dreptul la vot trebuie exercitat în mod liber, fără presiuni, influențe sau constrângeri. Cetățenii sunt îndemnați să nu accepte bani, bunuri sau alte avantaje în schimbul votului și să nu se lase intimidați sau influențați.

De asemenea, persoanele care observă transportarea ilegală a alegătorilor sau alte acțiuni suspecte sunt îndemnate să sesizeze Poliția la numărul de urgență 112.

Poliția anunță că monitorizează în continuare situația din regiune și întreprinde măsuri pentru menținerea ordinii publice pe durata procesului electoral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!