Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Premierul Israelului, după întâlnirea cu familiile ostaticilor: „Este al II-lea Război de Independenţă al ţării”

29 Oct. 2023, 11:15
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
29 Oct. 2023, 11:15 // În Lume //  Elena Putregai

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a făcut primele declarații, după ce s-a întâlnit cu familiile oamenilor răpiți de teroriști și duși în Fâșia Gaza. Liderul israelian a declarat că „acesta este al doilea Război de Independenţă al ţării”.

„Cetățeni ai Israelului. Ieri seară, forțele terestre au intrat. Este al doilea stadiu al războiului, al cărui obiectiv este distrugerea capacităților militare ale Hamas și întoarcerea persoanelor răpite acasă.

Am luat hotărârea de a intra terestru unanim. Am făcut acest lucru într-un mod foarte echilibrat și cântărit, astfel încât să asigurăm siguranța cetățenilor noștri și a soldaților noștri.

Comandanții din teren știu că poporul și conducerea poporului stau în spatele lor. Avem o armată minunată, israelieni extraordinari și curajoși. Toți cu un spirit de luptă pe care nu l-am mai văzut până acum.

Ei pot lupta cu forță și curaj împotriva unui dușman crud, care va plăti pentru atrocitățile pe care le-a comis familiilor noastre, prietenilor noștri. Soldații noștri au obligația de a înlătura acest rău din lumea noastră.

Luptătorii noștri curajoși care sunt acum în Gaza se alătură unui lanț de eroi ai Israelului, atât din războaiele antice, cât și din cele din era modernă. Acești luptători au un singur scop suprem, anume să distrugă acest dușman crud și să asigure existența noastră în țara noastră. Am vorbit cu familiile persoanelor răpite. Inima mea este ruptă. Le-am spus că vom epuiza orice posibilitate de le aduce familiile înapoi.

Cei care îndrăznesc să-i acuze pe soldații noștri de crime de război sunt oameni care comit chiar ei aceste crime de război, care nu au un pic de moralitate.

Cer din nou populației civile să se evacueze în zone sigure. Acest Hamas nu are nicio limită. Comite crime de război și se folosește de civili ca scut uman.

Aliații noștri din lumea de vest sau lumea occidentală înțeleg, astăzi,  că dacă Israel nu va învinge, ei vor fi următorii. Am conturat, de la începutul războiului, un suport internațional larg. Olanda, Germania, Grecia, Italia au transmis un mesaj clar: „Suntem alături de voi și dorim să învingeți”

Trebuie să învingem! Nu avem de ales! Sunt momente în care o națiune are două posibilități, anume să existe sau să nu existe. Noi avem acum un astfel de test. Noi vom fi cei care vom învinge.  În ultimele săptămâni ale războiului, am distrus inamicul din aer, am distrus teroriști, câteva tuneluri și este doar începutul drumului.

Lupta va fi grea și lungă. Acesta este al doilea Război de Independență al nostru. Vom lupta și nu vom da înapoi! Vom distruge inamicul deasupra pământului și dedesubtul lui. Este o luptă a binelui împotriva răului, a luminii împotriva întunericului.

Aceasta este misiunea vieții noastre, a vieții mele! Ne rugăm pentru binele soldaților noștri și pentru siguranța lor. Împreună vom lupta și împreună vom învinge!”, a spus Benjamin Netanyahu.

Moldova s-a abţinut de la vot la ONU în cazul rezoluţiei pentru un „armistițiu umanitar imediat”

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 15:52
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 15:52 // Societate //  Daniela Baranovschi

Viitorii profesori ar putea începe practica pedagogică încă din primul semestru de facultate, iar la absolvire ar urma să susțină o probă de predare. Schimbările fac parte dintr-un nou model de formare a cadrelor didactice, propus de Ministerul Educației și Cercetării, care pune mai mult accent pe experiența din școli și pe pregătirea practică a studenților.

Potrivit proiectului, studiile universitare pentru viitorii pedagogi ar urma să aibă o structură comună, indiferent de instituția în care învață, și să îmbine cinci componente: pregătirea de specialitate, didactica disciplinei, psihopedagogia, practica pedagogică și cercetarea educațională. Astfel, studenții nu s-ar limita la acumularea cunoștințelor teoretice, ci ar învăța și cum să le aplice la clasă. De exemplu, după ce studiază o metodă de predare, ar putea să o testeze în timpul practicii, să observe reacțiile elevilor și să analizeze ce trebuie îmbunătățit la următoarea lecție.

Un rol important în acest proces ar urma să-l aibă mentorii din școli și grădinițe. La început, studenții ar asista la lecții, apoi ar preda anumite secvențe sub îndrumarea unui profesor cu experiență, iar treptat ar ajunge să susțină ore de sine stătător. Pentru ca acest lucru să fie posibil, proiectul prevede crearea unei rețele naționale de instituții de învățământ în care viitorii profesori să-și desfășoare practica. Mentorii și cadrele universitare ar planifica împreună activitățile, ar urmări lecțiile și ar evalua evoluția studenților.

Pe lângă pregătirea pentru predare, viitorii pedagogi ar urma să învețe cum să asigure incluziunea și siguranța copiilor, cum să le susțină bunăstarea și cum să folosească responsabil tehnologia și inteligența artificială. Experiențele din școli ar fi analizate și în cadrul unor seminare, unde studenții ar discuta despre dificultățile întâlnite și despre soluțiile pe care le pot aplica.

Proiectul a fost prezentat și discutat în cadrul unor consultări publice organizate de MEC la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. La evenimentul de la UPS „Ion Creangă”, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că pregătirea universitară trebuie să fie mai apropiată de realitățile din școli, iar colaborarea dintre universități și instituțiile de învățământ trebuie consolidată.

„Ne dorim ca viitorii profesori să beneficieze de o pregătire cât mai apropiată de realitățile din școală. De aceea, este important să oferim mai mult spațiu practicii pedagogice și să consolidăm colaborarea dintre universități și instituțiile de învățământ. Consultările publice reprezintă o oportunitate de a colecta propuneri pentru îmbunătățirea Concepției, iar în următoarele săptămâni vom continua acest proces și vom prezenta o propunere de plan-cadru pentru dezbateri”, a spus ministrul.

La rândul său, directoarea Institutului Național pentru Educație și Leadership, Viorica Andrițchi, a explicat că practica va fi pusă în centrul pregătirii viitorilor educatori, învățători și profesori.

Concepția prevede trei ani de studii de licență și doi ani de master. Absolvenții de licență ar putea preda în învățământul primar și gimnazial, însă ar trebui să finalizeze un master profesional cu profil didactic în cel mult cinci ani de la prima angajare. Pentru a preda la liceu, diploma de master ar fi obligatorie.

Accesul în profesie ar urma să fie posibil și pentru absolvenții altor domenii, prin intermediul modulului psihopedagogic, al programelor de calificare sau recalificare și al masteratelor didactice complementare.

Noul model ar urma să fie aplicat treptat, începând cu studenții admiși în anul universitar 2027–2028. Cei care sunt deja înscriși la studii ar urma să le încheie conform cerințelor actuale. Proiectul Concepției a fost publicat pentru consultări la 21 octombrie.

Documentul a fost elaborat după analiza programelor de studii de la cele trei universități din țară și a unor modele de formare din Austria, Estonia, Finlanda și Elveția. MEC a luat în calcul și experiența profesională a peste 1.000 de absolvenți ai programelor din domeniul științelor educației. Analiza a arătat că pregătirea viitorilor profesori diferă de la o universitate la alta, iar unii absolvenți, chiar dacă au rezultate academice bune, întâmpină dificultăți atunci când trebuie să aplice teoria în fața unei clase de elevi.

Reforma este însoțită și de măsuri de sprijin pentru tinerii care aleg profesia didactică. De la 1 septembrie 2026, bursele au fost majorate cu 40%, iar tinerii specialiști eligibili, repartizați în funcții didactice, pot beneficia de indemnizații de până la 375.000 de lei, precum și de mentorat și reducerea normei didactice în primii ani de activitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!