Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

13 septembrie 2026

VIDEO Promo-lex urechează Chișinăul pentru eliberarea unui colaborator al „miliției” ilegale din stânga Nistrului

11 Apr. 2023, 17:13
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
11 Apr. 2023, 17:13 // Societate //  Elena Putregai

Sunt 8 ani de la răpirea și torturarea unui cuplu din Vertiujeni de către milițieni din stânga Nistrului, dar victimele continuă să-și caute dreptate… În noaptea de 8 spre 9 aprilie 2015, angajați ai „miliției” din stânga Nistrului au răpit din propria locuință un cuplu din s. Vertiujeni, r. Florești (malul drept al Nistrului). Aceștia au fost târâți noaptea, pe drumul pietruit din sat și au fost transportați cu o luntre în stânga Nistrului la „comisariatul de miliție din or. Camenca”. Acolo victimele au fost bătute cu bestialitate, plasate în izolatorul local de detenție preventivă și învinuite de un presupus furt a doi iepuri.

Adrian Glijin a fost eliberat de regimul de la Tiraspol după 913 zile de detenție ilegală

Maltratările au durat 3 zile. La data de 12 aprilie 2015, datorită intervenției autorităților constituționale, cei doi locuitori ai r. Florești au fost eliberați din detenția ilegală. Expertiza medico-legală, efectuată după eliberarea victimelor a stabilit numeroase traumatisme fizice pe corpurile acestora. În același timp, au fost constatate consecințe psiho-emoționale, ca urmare a presiunilor la care au fost supuse victimele în timpul detenției.

După aproape 5 ani, în ianuarie 2020, autoritățile Republicii Moldova, au reușit să-l rețină pe Andrei Samonii, un fost colaborator al „miliției locale”, cetățean al Republicii Moldova, implicat în abuzurile comise în privința cuplului din s. Vertiujeni, în timp ce acesta încerca să-și perfecteze actele la Agenția Servicii Publice.

La 5 august 2020, prin sentința Judecătoriei Soroca (sediul Central), acesta a fost condamnat la 15 ani privațiune de libertate pentru infracțiunile de violare de domiciliu, răpire și acte de tortură. Instanța de judecată a admis integral acțiunea civilă și a dispus încasarea în beneficiul celor două victime a sumei de 20 000 euro cu titlu de prejudiciu moral.

Cu regret, calvarul victimelor a continuat. La data de 01 septembrie 2020, Asociația Promo-LEX a fost sesizată de rudele lui Mamontov Constantin (una dintre cele 2 părți vătămate) cu privire la reținerea acestuia la 31 august 2020, la unul dintre pretinsele posturi de control vamal din regiunea transnistreană. Constantin a fost eliberat după 13 zile de detenție ilegală. Aparent, reținerea și privarea repetată a acestuia de libertate a fost aplicată de către reprezentanții structurilor de facto cu titlu de răzbunare pentru condamnarea la 5 august 2020 a fostului lor coleg.

La 11 octombrie 2022, Curtea de Apel Bălți a decis reducerea pedepsei de la 15 la 6 ani privațiune de libertate, iar Andrei Samonii a fost condamnat doar pentru comiterea infracțiunii de răpire. Suplimentar, instanța de apel a decis achitarea condamnatului pentru actele de tortură pe motiv că, „fiind colaborator al așa-numitului comisariat de miliție, care nu este recunoscut de autoritățile legale ale RM, nu poate fi subiect al infracțiunii de tortură.”

Referitor la acuzațiile referitoare la comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, instanța l-a recunoscut vinovat, dar la liberat de răspundere penală ca urmare a expirării termenului de prescripție. De asemenea, instanța de apel a redus sumele prejudiciului moral de la 20 000 euro, la 20 000 lei.

Nefiind de acord cu constatările și soluția instanței de apel, avocații Promo-LEX a fost depus recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți. În prezent, cauza penală se află pe rolul Curții Supreme de Justiție.

Între timp, aflându-se în detenție, Andrei Samonii a inițiat proceduri judiciare paralele în scopul reducerii termenului de detenție. La 31 ianuarie 2023, termenul pedepsei a fost redus cu 519 zile, ca urmare a constatării aflării în detenție în condiții inumane în Penitenciarul nr. 11 Bălți și și nr. 2 Lipcani. Soluția a fost menținută prin decizia Curții de Apel Bălți din 03 aprilie 2023. La 21 martie 2023, fiind aplicate prevederile Legii cu privire la amnistie, termenul pedepsei a fost redus cu o treime și anume cu 2 ani

Chiar dacă cauza acestuia se află pe rolul Curții Supreme de Justiție și chiar dacă victimele infracțiunilor nu au fost despăgubite, Andrei Samonii a fost eliberat din detenție. Acesta a fost privat de libertate aproximativ 3 ani și 3 luni.

„Eliberarea din detenție înainte de termen a unei persoane condamnată pentru răpire, învinuită de aplicarea torturii, în cumul cu neachitarea despăgubirilor dispuse de instanțele de judecată cu titlu de prejudiciu mora în beneficiul părților vătămate, nu reprezintă o măsură echitabilă, conform principiilor drepturilor omului. Asociația Promo-LEX îndeamnă repetat autoritățile constituționale să depună eforturi și diligență maximă pentru a-și executa obligațiile pozitive asumate de a atrage la răspundere persoanele care comit ilegalități indiferent de locul comiterii acestora pe teritoriul Republicii Moldova”, scrie în comunicatul Promo-Lex.

Biroul pentru Politici de Reintegrare nu a venit cu vreun comentariu, în special, dacă a fost vreun schimb cu moldoveanul Adrian Glijin care a fost eliberat de așa-zisele autorități de la Tiraspol puțin mai târziu.

Adrian Glijin a fost eliberat de regimul de la Tiraspol după 913 zile de detenție ilegală

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
13 Sept. 2026, 09:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Sept. 2026, 09:41 // Slider //  Ana Panaguța

Duminica vine cu vreme ploioasă și temperaturi mai scăzute în cea mai mare parte a Republicii Moldova. Meteorologii prognozează cer noros în nordul țării, iar în centru și sud sunt așteptate averse puternice, însoțite de descărcări electrice.

În nordul țării, cerul va fi noros, iar temperaturile vor oscila între 12 și 16 grade Celsius.

În centrul țării sunt prognozate averse puternice și descărcări electrice. Temperaturile minime vor fi de 15 grade, iar maximele vor ajunge până la 20 de grade Celsius.

În sudul țării, vremea va fi de asemenea instabilă, cu averse puternice și descărcări electrice. Temperaturile vor varia între 17 și 21 de grade Celsius.

La Chișinău, duminica va fi ploioasă, cu averse puternice și descărcări electrice. Termometrele vor indica între 17 și 20 de grade Celsius.

Astfel, 13 septembrie aduce o zi de toamnă autentică, cu ploi și temperaturi moderate, mai ales în centrul și sudul țării.

Precizăm că, Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis o avertizare de cod galben pentru ploi puternice în zonele din centrul și sudul țării. Avertizarea a fost emisă sâmbătă, 12 septembrie, la ora 12:00, și este valabilă până duminică, 13 septembrie, ora 12:00.

Vin ploi puternice cu descărcări electrice! Meteorologii au emis cod galben

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!