Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

VIDEO Protest istoric al fermierilor spanioli: centrul Madridului, blocat de sute tractoare

11 Feb. 2026, 15:17
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
11 Feb. 2026, 15:17 // În Lume //  Realitatea.md

Sute de tractoare au preluat centrul Madridului, miercuri, 11 februarie, într-un protest de amploare pentru viitorul sectorului agricol, una dintre cele mai mari mobilizări ale fermierilor spanioli din ultimii ani.

Manifestațiile au început încă din primele ore ale dimineții, când cinci coloane de utilaje agricole grele s-au îndreptat spre capitala Spaniei. Potrivit imaginilor apărute pe rețelele de socializare, peste 500 de tractoare au ajuns în Madrid, însoțite de sute de fermieri și crescători de animale care au mărșăluit pe jos și au huiduit împotriva acordului UE–Mercosur.

Pe traseu au fost aprinse fumigene și s-au auzit zgomote puternice, iar autoritățile spaniole au mobilizat forțe de ordine pe principalele artere pentru a opri înaintarea protestatarilor. Cu toate acestea, fermierii au continuat să blocheze drumurile cu tractoare, iar în oraș au apărut zeci de pancarte. Toți participanții s-au îndreptat spre sediul Ministerului Agriculturii al Spaniei.

Conform presei spaniole, fermierii au înaintat revendicări clare guvernului de la Madrid, dar și Parlamentului European. Aceștia critică dur acordul UE–Mercosur, despre care spun că ar permite importuri agricole ieftine din America de Sud, cu riscul de a pune presiune pe piața internă și de a amenința existența fermelor mici și mijlocii. În același timp, protestatarii solicită un sprijin stabil și previzibil, care să acopere costurile de producție și să asigure viitorul zonelor rurale. De asemenea, fermierii cer prețuri corecte și condiții competitive pe piața europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, în luna ianuarie, proteste similare, care au durat mai multe săptămâni, au avut loc și în Franța, unde fermierii au ajuns inclusiv în apropierea Turnului Eiffel, exprimându-și nemulțumirea față de acordul Mercosur.

Proteste în Franța: Zeci de fermieri au ajuns cu tractoarele până la Turnul Eiffel

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 21:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Nov. 2026, 21:52 // Slider //  Ana Panaguța

Parlamentul suedez a aprobat miercuri, 11 noiembrie, o revizuire a Constituției care va permite revocarea cetățeniei persoanelor cu dublă cetățenie pe care le-au obținut într-o manieră frauduloasă sau dacă persoanele în cauză au fost condamnate pentru infracțiuni amenințând interesele naționale, transmite Agerpres.

Amendamentul a fost adoptat cu 292 de voturi „pentru” și 51 de voturi „contra”. Viitorului guvern îi va reveni să prezinte un proiect de lege pentru punerea în practică a amendamentului.

Cu acest amendament, va fi posibil să se introducă legi ce prevăd că cetățenia suedeză a persoanelor cu dublă cetățenie poate fi revocată dacă le-au obținut pe o „bază mincinoasă” sau dacă persoanele au fost condamnate pentru infracțiuni ce aduc atingere gravă „intereselor vitale” ale Suediei.

Guvernul în exercițiu, condus de Ulf Kristersson și susținut în parlament de Democrații Suedezi, un partid anti-imigrație, declarase anul trecut că se va gândi la mijloace de a retrage cetățenia persoanelor cu dublă cetățenie condamnate în dosare de infracționalitate organizată.

În acest scop va fi nevoie de o revizuire a Constituției, pentru care este nevoie de două voturi în parlament, separate de un scrutin. Votul de miercuri a fost al doilea.

Viitorului guvern îi va reveni să decidă pașii de urmat, de exemplu definind infracțiunile ce pot duce la pierderea cetățeniei. Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului au criticat această măsură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!