Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

VIDEO Război hibrid în Moldova! Revenco: Ne lipsește încă o politică, o strategie care să guverneze acest domeniu

12 Iun. 2023, 15:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
12 Iun. 2023, 15:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Peste 50 de reprezentanți ai instituțiilor cu competențe în protejarea valorilor democratice, specialiști în securitate din Republica Moldova, România și alte țări UE, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, ai societății civile și mass-media s-au întrunit astăzi, 12 iunie, la Chișinău pentru a analiza mediul de securitate din regiune și Europa, prin prisma manifestărilor războiului hibrid dus de Federația Rusă împotriva țărilor europene.

Forumul de Securitate ”întrunește în aceeași sală decidenți de diferite nivele, experți din diverse domenii, aceasta fiind o reflecție a mesajului pe care Ministerul Afacerilor Interne îl duce în anticamerele mai multor capitale europene, inclusiv la Bruxelles”, a precizat ministra afacerilor interne a Republicii Moldova, Ana Revenco.

„Abordarea integrată a amenințărilor este unica metodă de a face față acestui război, acestor crize multiple și suprapuse, prin cooperare între toate sectoarele, între toate instituțiile de securitate și între toate statele din Europa. (…) Ne lipsește încă o politică, o strategie care să guverneze acest domeniu, stabilind principiile clare, rolul și contibuțiile fiecăruia, lăsând la o parte principiul țărilor UE și non UE. Să asigurăm ca schimbul de cunoștințe și sensibilizarea opiniei publice să fie trasformate în acțiuni durabile pe o hartă a rezilienței și rezistenței în fața războiului hibrid, pe continentul european”, a spus ministra MAI, Ana Revenco.

Pe platforma celei de-a doua ediții a Forumului de Securitate, Moldova Security Conference, au fost prezentate două studii analitice complexe elaborate de Centrul Național de Coordonare Integrată a Acțiunilor de Ordine Publică (CNCIAOP) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Pornind de la analiza obiectivă a riscurilor identificate în spațiul informațional și a situației la nivel național, regional și internațional, CNCIAOP a prezentat lecțiile desprinse de autorități din gestionarea crizelor multiple generate de războiul din Ucraina și de războiul hibrid, concluziile de ordin strategic și operațional, precum și o serie de prognoze pentru timpul apropiat.

„Dacă în Ucraina avem un război convențional, împotriva Republicii Moldova, Rusia a declanșat un război hibrid la scară largă. Miza este la fel de importantă ca agresiunea împotriva Ucrainei. Este vorba despre destabilizarea acestei țări, cu efecte și asupra securității Ucrainei, dar și asupra securității României, implicit asupra NATO și a Uniunii Europene (…). Felicit Ministerul Afacerilor Interne pentru modul în care a reușit să se adapteze la aceste provocări, pentru capacitatea de acțiune instituțională și interinstituțională prin care și-a probat succesul. Moldova rezistă și arată un model de succes. Iar experiența Republicii Moldova ar trebui să fie împărtășită, ajutându-ne pe noi toți, cei din UE, să înțelegem cum acționează Rusia”, a menționat George Scutaru, director general al New Strategy Center, România.

Despre faptul că Republica Moldova este un partener destul de solid, capabil să furnizeze expertiză în combaterea agresiunilor hibride, a menționat și Nicoleta Pauliuc, Senator în Parlamentul României, Președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională:

„Mă bucur să fiu aici pentru a transmite un mesaj clar din partea României, pentru a susține aspirațiile dumneavoastră europene și pentru eforturile autorităților de a menține țara pe un curs specific (…) În mod evident, Republica Moldova se află pe cel mai bun drum. Reziliența politică, administrativă și instituțională este cu atât mai impresionantă, cu cât este cât se poate de transparent faptul că sunteți una dintre țintele principale ale războiului hibrid declanșat de Federația Rusă împotriva lumii civilizate”.

Cea de-a doua ediție a Forumului de Securitate este organizată de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova în parteneriat cu New Strategy Center, România, cu sprijinul Fundației Konrad Adenauer Stiftung. Prima ediție a avut loc pe 15 decembrie 2022. Principalele subiecte discutate la sfârșitul anului trecut au fost prevenirea și combaterea grupurilor transnaționale de crimă organizată și acutizarea manifestărilor hibride pe teritoriul Republicii Moldova după 24 februarie 2022.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!