Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Renato Usatîi: Guvernul trebuia să acționeze cu luni înainte pentru a preveni criza carburanților și gazelor

22 Sept. 2026, 15:09
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
22 Sept. 2026, 15:09 // Politica //  Realitatea.md

Guvernul trebuia să ia măsuri cu câteva luni înainte pentru a preveni criza actuală de carburanți și gaze, consideră președintele fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi. Declarația a fost făcută înaintea ședinței plenare a Parlamentului, în contextul în care Guvernul a solicitat instituirea stării de urgență în sectorul energetic.

Renato Usatîi a spus că autoritățile puteau folosi rezervele statului sau împrumuturi pentru a procura motorină atunci când prețurile erau mai mici.

„În prima zi, când a fost blocată pentru prima dată strâmtoarea Ormuz, am spus: haideți, vă rog, din rezervele statului să folosim toate posibilitățile, toate sursele financiare, ca să procurăm motorină la acel moment, la prețul, dacă vorbim în lei moldovenești, puteam procura cu 20, cu 22 de lei, maximum 24 de lei per litru. Asta cu acest preț să ajungă la consumatorul final”, a declarat Usatîi.

Deputatul a afirmat că și în prezent autoritățile ar trebui să ia decizii înainte ca problemele să devină mai grave.

„Astăzi, când noi introducem starea de urgență, nu pentru a preveni o criză, dar când deja ne aflăm în criză, ei astăzi au nevoie de starea de urgență doar ca să se poată procura utilaj, să se poată procura gaze, motorină, fără licitație, adică pe o procedură mai scurtă”, a spus liderul fracțiunii Partidului Nostru.

Usatîi a dat și exemplul echipamentelor energetice care ar putea fi necesare în cazul unor incidente asupra infrastructurii din regiune. El a propus procurarea din timp a unui transformator de rezervă, chiar dacă acesta nu ar fi utilizat imediat.

„Nu vă jucați cu focul, cum spune cineva, procurați acum acest transformator să-l avem în rezervă. (…) Dar comandați-l astăzi, că 200-300 de mii de euro, ca să rămână toată țara fără curent electric, asta nu este o sumă, chiar o sumă mare, chiar pentru un stat sărac cum este Republica Moldova”, a declarat Renato Usatîi.

Totodată, el a cerut ca la identificarea soluțiilor pentru criza energetică să fie consultate și partidele de opoziție și reprezentanții sectoarelor afectate de creșterea prețurilor. Deputatul a mai spus că autoritățile trebuie să acționeze preventiv, nu doar după apariția unei crize, pentru a reduce impactul asupra populației și mediului de afaceri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 15:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 15:25 // Societate //  Valentina Buza

Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, au fost reținute de oamenii legii, fiind suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie prin care ar fi fost obținuți bani de la cetățeni din mai multe țări. Suspecții le-ar fi promis victimelor câștiguri rapide și considerabile din investiții în acțiuni și criptomonede.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații (INI), gruparea ar fi folosit publicitatea online pentru a atrage potențiali investitori, în special persoane în etate. Acestora li se propunea să investească bani prin intermediul unor platforme de tranzacționare create în prealabil.

Pentru a câștiga încrederea victimelor, membrii grupării s-ar fi prezentat drept o echipă de experți financiari, activând sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anchetatorii au stabilit că persoanele recrutate pentru a lucra în cadrul grupării ar fi fost supuse inclusiv testării la poligraf. Prin această metodă, organizatorii ar fi încercat să se asigure că angajații nu vor divulga informații despre activitatea infracțională.

În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat centrul de apel utilizat de grupare. Aseară, ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS și angajații BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la sediul acestuia.

În urma acțiunilor, au fost reținute nouă persoane, inclusiv presupusul lider al grupării. Majoritatea sunt originare din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană. Printre suspecți se numără și cetățeni ai României și Ucrainei.

Potrivit oamenilor legii, urmează să fie formulate învinuirile, iar procurorii vor decide asupra măsurilor preventive.