Curs valutar
  • EUR
    20.1505
    0.1459%
  • USD
    17.5504
    0.0632%
  • RUB
    0.2088
    0.1916%
  • RON
    3.8275
    0.1437%
  • UAH
    0.3922
    -0.102%

Toate știrile

22 septembrie 2026

Drumul de ocolire a orașului Cimișlia intră în construcție: Cât vor dura lucrările

22 Sept. 2026, 14:59
 // Categoria: Economie // Autor:  Daniela Baranovschi
22 Sept. 2026, 14:59 // Economie //  Daniela Baranovschi

Contractul pentru construcția drumului național M3, care va ocoli orașul Cimișlia, a fost semnat marți, 22 septembrie. Drumul va avea 7,339 kilometri și va permite redirecționarea traficului greu și de tranzit în afara orașului.

Noul traseu va fi construit în extravilanul Cimișliei și va avea două poduri și trei intersecții denivelate. Astfel, traficul care traversează în prezent orașul va fi direcționat pe drumul de ocolire, ceea ce va reduce circulația din zona urbană.

Lucrările vor include construcția structurii rutiere, amenajarea sistemului de drenaj, a podețelor și a acceselor către drumurile existente. Pe traseu vor fi montați 10.189 de metri de parapete metalice de protecție și vor fi aplicate 5.870 de metri pătrați de marcaj rutier.

De asemenea, vor fi amenajate benzi rezonatoare și instalate indicatoare rutiere, borne kilometrice și stâlpi de ghidare. Proiectul prevede și iluminat rutier, reamenajarea rețelelor electrice, precum și relocarea rețelelor de telecomunicații și a conductei de gaze.

Valoarea contractului este de 43,3 milioane de euro, fără TVA. Banii provin dintr-un împrumut contractat de la Banca Europeană de Investiții, iar lucrările urmează să fie finalizate în 915 zile, menționează Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
22 Sept. 2026, 14:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
22 Sept. 2026, 14:48 // Slider //  Vlada Ciorici

CET-Nord a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) ajustarea tarifului pentru energia termică livrată consumatorilor la 4.314 lei/Gcal. Comparativ cu tariful actual de 2.201 lei/Gcal, fără TVA, aplicat din 12 februarie 2026, creșterea solicitată este de 2.113 lei, adică aproximativ 96%.

Documentul prezintă calculele companiei pentru ajustarea tarifelor în anul 2026.

Suma reprezintă solicitarea CET-Nord, nu un tarif aprobat prin această cerere. Valoarea care va fi aplicată consumatorilor depinde de decizia ANRE.

Costul gazelor, printre motivele ajustării

Întreprinderea își fundamentează cererea pe rezultatele activității și pe estimările pentru perioada rămasă până la sfârșitul anului.

În calculele anexate, CET-Nord indică un preț mediu de achiziție a gazelor naturale de 10.336 de lei pentru o mie de metri cubi în perioada ianuarie–septembrie și o valoare estimată de 20.715 lei pentru perioada septembrie–decembrie.

Pentru estimarea cheltuielilor cu gazele din octombrie–decembrie, compania a utilizat un indice bursier TTF Front Month de 82,35 euro/MWh, conform datelor disponibile la 16 septembrie, la care a adăugat componentele tarifare aferente și a aplicat coeficientul de optimizare prevăzut în contract.

Tariful solicitat include și o corectare a veniturilor

Valoarea de 4.314 lei/Gcal include o componentă de corectare aferentă anului curent. În document, aceasta este de aproximativ 58,85 milioane de lei și reflectă diferența dintre veniturile efective și veniturile ajustate pentru perioada ianuarie–septembrie.

Înainte de includerea corectării aferente anului curent, calculul companiei indică o valoare de 2.662 lei/Gcal, care include corectarea pentru perioada precedentă. Tariful final solicitat pentru energia termică livrată consumatorilor este însă de 4.314 lei/Gcal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Și la Chișinău s-ar putea scumpi gazul

Căldura s-ar putea scumpi în Chișinău. Termoelectrica solicită majorarea tarifului