Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

VIDEO Renato Usatîi: O națiune care nu a participat la scrierea propriei Constituții este un popor fără voce

29 Iul. 2025, 18:21
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
29 Iul. 2025, 18:21 // Politica //  Realitatea.md

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, propune resetarea statului prin elaborarea și adoptarea unei noi Constituții, care să fie votată direct de cetățeni prin referendum național. Anunțul a fost făcut în contextul Zilei Constituției Republicii Moldova, marcată anual pe 29 iulie.

„Avem nevoie de o Constituție nouă – scrisă împreună cu poporul, dezbătută în toată țara și respectată de toți – de sus până jos. O Constituție care să pună capăt haosului, traseismului politic, corupției și minciunii oficiale.”, a declarat Renato Usatîi într-un mesaj adresat cetățenilor.

Potrivit acestuia, actuala Constituție este ignorată de cei aflați la guvernare și transformată într-un „instrument politic”.

„Constituția nu este un ghid pentru cei aleși, ci un contract clar care stabilește limitele puterii. O națiune care nu a participat la scrierea propriei Constituții este un popor fără voce. Noi vrem să corectăm această nedreptate”, a subliniat liderul Partidului Nostru.

Renato Usatîi a menționat faptul că nici Declarația de Independență, nici Constituția Republicii Moldova nu au fost vreodată validate de popor:

„A sosit timpul ca acest contract fundamental dintre stat și cetățeni să fie aprobat de cei în numele cărora se exercită puterea – poporul Republicii Moldova”, a concluzionat Renato Usatîi.

Constituţia Republicii Moldova a fost adoptată la 29 iulie 1994.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 21:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
24 Aug. 2026, 21:40 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul armean Nikol Pașinian a afirmat luni, 24 august, că țara sa ar putea trimite în curând cererea sa oficială de aderare la Uniunea Europeană, în contextul în care Erevanul încearcă să se apropie de occidentali și să se îndepărteze de Moscova, scrie hotnews.ro.

Rusia nu vede cu ochi buni ambițiile europene ale acestei foste republici sovietice din Caucaz, pe care îl consideră domeniul său de influență.

Moscova insistă ca Armenia să organizeze mai întâi un referendum asupra aderării sale la UE, incompatibilă cu menținerea sa în alianța lor economică comună, Uniunea economică eurasiatică.

Nikol Pașinian, care a făcut această declarație în fața Parlamentului, a răspuns luni că un referendum nu ar avea sens decât odată ce ar fi posibil „să se evalueze realismul” unei aderări la UE.

Pentru acest lucru, „Armenia trebuie mai întâi să-și depună candidatura la aderare la Uniunea Europeană”, a estimat el.

„Am putea declanșa acest proces într-un viitor apropiat, date fiind în special cererile urgente ale partenerilor noștri din Uniunea economică eurasiatică”, a adăugat Nikol Pașinian, fără a preciza vreo dată.

Președinții rus, belarus, kazah și kârgâz au cerut în luna mai ca Armenia să decidă prin referendum asupra aderării sale la UE sau a menținerii în uniunea lor regională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!