Un nou lot de ajutor umanitar vine din partea României. În contextul crizei refugiaților s-au oferit 55 de tone de produse alimentare și nealimentare pentru refugiați.
Produsele au ajuns la depozitul din localitatea Vatra. Ministrul Protecției Sociale, Marcel Spătari a declarat că Republica Moldova se bucură de susținerea statelor UE. Potrivit lui, actualmente în țara noastră sunt 96 de centre pentru refugiați, la care au mai rămas disponibile circa 3000 de locuri.
„Încercăm să distribuim eficient ajutoarele. Este o mare provocare pentru noi. Încercăm să distribuim eficient toate ajutoarele umanitare care ajung aici. Colegii mei lucrează non-stop”, a punctat Spătari.
Și vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, a reiterat că Republica Moldova este recunoscătoare pentru ajutorul oferit. Deputatul a menționat că refugiații au nevoie de acest sprijin.
La rândul său, Adrian Dupu, secretar român de stat în Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova a transmis un mesaj de admirație pentru acțiunile Republicii Moldova în contextul crizei refugiaților.
„Ceea ce face România, ce face Republica Moldova în aceste zile pentru ucraineni este un simbol al civilizației și al omeniei. Am apreciat mult sprijinul de care a dat dovadă Republica Moldova pentru oamenii care fug din calea războiului”, afirmă Adrian Dupu, secretar român de stat în Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova
Amintim că și anterior România a sprijinit Republica Moldova, în special după debutul pandemiei. Primele loturi de vaccinuri contra COVID-19 au venit drept donație de peste Prut. De asemenea, atunci în Republica Moldova au ajuns și un convoi de camioane cu produse medicale de primă necesitate și echipamente de protecție.
Un spectacol cu drone a luminat cerul deasupra portului New York, în cadrul unui omagiu dedicat împlinirii a 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie, transmit știrileprotv.ro.
Lucrarea, intitulată „2.977 Lights Over New York Harbor”, a inclus 2.977 de lumini, câte una pentru fiecare persoană ucisă în atentatele din 11 septembrie. Luminile s-au ridicat deasupra portului înainte de a forma conturul Turnurilor Gemene la scară arhitecturală reală.
Potrivit organizatorilor, instalația artistică comemorativă a fost realizată în colaborare cu membri ai comunității afectate de atentatele din 11 septembrie, inclusiv rude ale victimelor, supraviețuitori și membri ai serviciilor de intervenție.
Proiectul a fost prezentat înaintea comemorării de vineri și a fost organizat ca un eveniment public gratuit, dedicat reflecției și unității.
Organizatorii au precizat că spectacolul aerian a fost realizat cu implicarea mai multor persoane, printre care Brenda Berkman, salvator FDNY și artistă; Tim Brown, membru FDNY care a intervenit în 1993 și 2001; Terry Strada, președinta organizației 9/11 Families United și văduva lui Tom Strada; Jim Smith, a cărui soție, polițista NYPD Moira Smith, a murit în atentate; și Genevieve Siller, fiica lui Stephen Siller.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.