Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

VIDEO România turistică: Cetatea Râșnov – cea mai cunoscută și vizitată fortăreață medievală din România

26 Oct. 2022, 19:00
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Realitatea.md
26 Oct. 2022, 19:00 // Uncategorized //  Realitatea.md

Cea mai cunoscută și vizitată cetate medievală din România se află la sudul orașului Râșnov din județul Brașov – Cetatea Râșnov. Fortăreața datează de prin anii 1330, când tătarii au năvălit regiunea.

Arhitectura cetății Râșnov este simplă, fiind una țărănească. La construcție a fost folosită piatră și cărămidă. Fortăreața are două rânduri de ziduri, creând o curte interioară și una exterioară. Suprafața totală a edificiului este de 3500 de metri pătrați.

Cetatea a devenit inspirație pentru turiști și marii producători de filme, datorită amplasării sale. Din Râșnov se văd Bucegii, Masivul Postăvaru și Piatra Craiului. Anthony Minghella a ales să filmeze aici Cold Mountain, filmul cu Nicole Kidman, nominalizat la Oscar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ograda cetății se găsește și o fântână de sute de ani. Ea are adâncimea de 146 de metri, iar legendele spun că a fost săpată de doi prizonieri turci timp de 17 ani. Lor li s-ar fi promis că vor fi eliberați, atunci când vor termina lucrările. Astăzi, localnicii spun că, de fapt, la fundul acestei fântâni există un tunel secret subteran, care duce spre alte părți ale orașului.

Amplasarea între Brașov și Bran face cetatea văzută de mii de turiști. Curioșii pot vizita muzeul de artă feudal și pot admira mobilierul de epocă, arme, haine specifice, galerii și alte vestigii, iar cei mai curajoși au posibilitate să încerce să tragă cu tirul.

„Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.”

 

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.