O explozie a avut loc în seara de duminică, 14 august curent, în jurul orei 17:20, la benzinăria Lukoil de pe Viaduct – podul care leagă sectorul Centru cu sectorul Botanica al capitalei. Martorii oculari ne-au declarat că deflagrația s-ar fi produs în urma unei defecțiuni la o mașină.
Preliminar, un șofer și-ar fi alimentat mașina cu gaz, când a avut loc deflagrația. Atât el, cât și pasagerul pe care-l avea s-au ales cu arsuri.
La fața locului, au intervenit echipajele de ajutor necesare.
Pompierii au reușit să stingă flăcările, fără ca acestea să se răspândească.
Benzinăria este amplasată pe strada Arborilor, nr. 17.
România și Republica Moldova își vor intensifica cooperarea pentru a preveni amenințările la adresa securității, inclusiv cele provocate de drone. Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că cele două țări trebuie să colaboreze pentru a răspunde unor astfel de riscuri.
Șeful statului român a precizat că există o diferență de amploare între amenințările cu care se confruntă România și Republica Moldova, însă cooperarea dintre cele două țări poate contribui la prevenirea unor eventuale agresiuni.
„Am discutat de amenințările la care țările noastre, România și Republica Moldova, sunt supuse, dronele la care doamna președinte a făcut referire și cu care putem să colaborăm pentru a preveni tipul acesta de agresiune”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele României a vorbit și despre parcursul european al celor două țări și a reafirmat sprijinul Bucureștiului pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
„Republica Moldova este un exemplu pentru toate țările europene care sunt în curs de aderare”, a afirmat Nicușor Dan.
Potrivit președintelui român, cooperarea dintre România și Republica Moldova va continua la toate nivelurile administrative. Nicușor Dan și-a exprimat convingerea că cele două state vor putea asigura cetățenilor stabilitatea și prosperitatea pe care și le doresc.
Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței de presă susținute la Chișinău de Maia Sandu, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.