Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

VIDEO „Să se uite sub nasul lui”! Replica lui Vlah pentru Marian privind Platforma Moldova căreia i-a spus „Kremlin”

16 Nov. 2023, 19:36
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
16 Nov. 2023, 19:36 // Politica //  Elena Putregai

După ce joi, 16 noiembrie curent, fosta bașcana a Găgăuziei Irina Vlah a anunțat că revine în politică cu un nou proiect, deputatul PAS Radu Marian a ținut să comenteze ieșirea acesteia. Într-o postare pe contul său de pe rețelele sociale, a scris că proiectul politic este o „platformă Kremlin”. Seara, în emisiunea „Puterea A Patra” de la N4, Irina Vlah a venit cu o replică.

„Azi la Chișinău a fost creată deschis și oficial Platforma Kremlin, oricum alege să o numească Irina Vlah. Kremlinul vrea peste noapte să-și transforme agenții în așa-numiți politicieni proeuropeni, însă noi ținem minte cum Irina Vlah, iubitoarea de sacouri de 2000 euro, lupta deschis împotriva interesului Moldovei. Irina Vlah a reprezentat interesele Kremlinului în toată cariera sa politică; Irina Vlah a avut vizite regulate și întrevederi cu Putin și alți oficiali de la Kremlin. Irina Vlah a primit instrucțiuni de discursuri de la Kremlin. Irina Vlah ține partea Kremlinului care ucide copii, femei, bătrâni și aruncă bombe peste spitale și școli, prin faptul că nu condamnă războiul Rusiei în Ucraina. Ipocrizia Irinei Vlah nu are margini – ea folosește bani europeni și americani pentru proiectele din UTAG, dar îl invită pe Putin în regiune și laudă Rusia. Irina Vlah promovează minciuni și propagandă create în laboratoarele Kremlinului, care divizează Moldova și induce ură în societate. Irina Vlah l-a trădat pe Voronin, după ce a intrat pe listele comuniștilor în Parlament, pentru că nu era suficient de pro-rus și s-a dus la Dodon. Platforma Kremlin o să încerce acum să ne convingă cât de tare se căiește și să se jure că sunt europeni. Așa au primit indicație de la Moscova”, a scris Radu Marian.

Replica Irinei Vlah pentru Radu Marian a fost: „să se uite sub nasul lui”.

Este de menționat că, la aceeași emisiune, a admis că Asociația Obștească „Platforma Moldova” ar putea să devină partid politid.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.