Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

31 august 2026

VIDEO „Salariile sunt justificate!” Gavrilița compară leafa judecătorilor de la noi cu cea a magistraților străini

08 Dec. 2021, 17:16
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
08 Dec. 2021, 17:16 // Politica //  Realitatea.md

Prim-ministra țării, Natalia Gavrilița a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, că modificările votate de Parlament la Legea bugetului de stat pentru anul 2022 cu privire la lefurile judecătorilor Curții Constituționale, sunt justificate și că în alte țări magistrații primesc salarii mult mai mari.

Precizarea a fost făcută în contextul în care fostul premier al țării, Ion Chicu a criticat dur votul din legislativ și a făcut mai multe precizări în acest sens. Chicu menționa că salariul unui judecător al CCM va crește de la circa 44.700 de lei la aproximativ 82.000 de lei.

„Noi credem că salariile trebuie să crească pentru toate categoriile de cetățeni, anume din acest motiv am recurs la creșteri salariale pentru toate categoriile cu 100 de lei la valoarea de referință și pentru anumite categorii cu sume mai mari. În ceea ce privește Curtea Constituțională, este foarte important să avem asemenea instituții integre care de fapt asigură prosperitatea țării și ajută la menținerea integrității pe tot spectru de instituții care efectuează justiția. De aceea, noi credem că în condițiile în care salariile judecătorilor Curților Constituționale din Ucraina, dar din alte țări sunt de 2 ori mai mari, aceste salarii sunt justificate pentru a ne asigura că deciziile se iau în interes public, ci nu în interesul unor grupuri. Numărul de persoane la CCM este mic, impactul bugetar este relativ mic”, a precizat Gavrilița.

Amintim că cei cinci judecători ai Curții Constituționale vor primi salarii lunare semnificativ mai mari, datorită schimbărilor în politica bugetar fiscală, cît și în Legea Bugetului, aprobate recent de Parlament. Potrivit calculelor făcute de fostul premier Ion Chicu, magistrații de la CC vor ridica lefuri duble, de la 44.735 la aproape 82.000.

În replică, Olesea Stamate, deputata PAS a explicat că Înalta Curte e fundamentul apărării democrației în orice stat și nu e o țară în Europa care să își permită să achite asemenea salarii mici cum achita Moldova.

Realitatea.md amintește că atât politica bugetar fiscală, cât și Legea Bugetului au fost votate de deputați în lectură finală.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
31 Aug. 2026, 09:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
31 Aug. 2026, 09:46 // Slider //  Vlada Ciorici

O monedă americană de 10 cenți, bătută în urmă cu mai bine de 130 de ani, ar putea fi vândută pentru aproximativ 1,5 milioane de dolari la o licitație care va avea loc luna viitoare. Exemplarul face parte dintr-o serie extrem de rară, din care se cunosc doar nouă monede care s-au păstrat, potrivit The Hill.

Dincolo de valoarea lor la momentul emiterii, monedele de 10 cenți pe care majoritatea americanilor le-au uitat în pușculiță și moneda aflată în centrul licitației au foarte puține lucruri în comun.

Casa de licitații Stack’s Bowers estimează valoarea monedei la 1,5 milioane de dolari, de 15 milioane de ori mai mult decât valoarea sa nominală.

Moneda, bătută în San Francisco în urmă cu mai bine de 130 de ani, face parte din seria Barber. Denumite astfel în onoarea gravorului care le-a creat, Charles E. Barber, aceste monede de 10 cenți au început să fie produse în anii 1890. Deși monedele de 10 cenți cu designul lui Barber s-au vândut cu sute de dolari, potrivit Numismatic News, cele bătute la San Francisco în 1894 sunt deosebit de căutate.

De ce moneda este specială

Se cunosc doar nouă exemplare supraviețuitoare ale monedelor de 10 cenți din 1894, inclusiv exemplarul care va fi disponibil în cadrul evenimentului Rarities Night organizat de Stack’s Bowers Galleries.

Asta deoarece registrele arată că în zona Golfului San Francisco au fost produse doar 24 de astfel de monede. Trei au fost supuse testării, ceea ce înseamnă că au rămas 21. Nu se știe ce s-a întâmplat cu celelalte 12.

Unul dintre exemplarele supraviețuitoare s-a vândut anul trecut pentru 2,16 milioane de dolari, potrivit evidențelor Heritage Auctions. Anterior, acesta fusese vândut pentru aproape 1,998 milioane de dolari în 2016. O altă monedă de 10 cenți din seria Barber s-a vândut în 2020 pentru 1,5 milioane de dolari, potrivit site-ului companiei. Aceeași monedă fusese vândută în 2005 pentru 1,035 milioane de dolari.

Licitația pentru moneda de 10 cenți va începe de la 1 milion de dolari, iar ofertele online pe site-ul Stack’s Bowers vor începe pe 1 septembrie.

Puține alte monede de 10 cenți s-au vândut pentru sume atât de impresionante.

Potrivit evidențelor licitațiile Heritage Auctions, o monedă de 10 cenți bătută în 1873 s-a vândut în 2023 pentru 3,6 milioane de dolari. Această monedă făcea parte dintr-un lot destinat topirii în cadrul prevederilor Coinage Act din 1873 și se crede că este „singurul exemplar supraviețuitor” din perioada respectivă.

Monedele de 10 cenți sau „dismes”, așa cum erau numite la acea vreme – produse în 1792 sunt, de asemenea, foarte căutate. Heritage Auctions explică faptul că există doar trei exemplare despre care se știe că se află în posesia colecționarilor, iar „cel mai bun exemplar cunoscut” s-a vândut pentru aproape 999.000 de dolari în 2016.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!