Ministerul rus al Apărării a publicat un filmuleț video cu șeful instituției, Serghei Șoigu, după ce în presă au apărut zvonuri despre presupusa lichidare și excludere a acestuia din „operațiunea specială” din Ucraina.
Potrivit informațiilor, Șoigu a discutat cu oficiali de rang înalt ai Ministerului rus al Apărării despre finanțarea armatei și desfășurarea războiului împotriva Ucrainei.
Anterior, jurnaliştii ruşi au atras atenţia asupra dispariţiei lui Şoigu din spaţiul informaţional. Ministrul nu a mai apărut pe rețelele de socializare și emisiuni din 11 martie.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Ulterior, au apărut informații că oficialul rus ar avea probleme de inimă. De asemenea, Dmitri Peskov a declarat că acum „nu este momentul pentru activitate media”.
În Ucraina, presa a scris că Șoigu și alți reprezentanți militari ar putea fi eliminați din cauza eșecului operațiunii ofensive din Ucraina.
Tot în acest context, Pentagonul a spus că în ultimele 7-10 zile, secretarul american al apărării Lloyd Austin și șeful de stat major Mark Milley au încercat în mod repetat să ia legătura cu ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, și cu șeful statului major Valery Gerasimov.
Pentru a respinge zvonurile, Ministerul rus al Apărării a publicat un videoclip în care Șoigu discută cu colegii.

