Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

VIDEO Statistici îngrijorătoare! În doar câteva ore, 10 șoferi au fost depistați băuți la volan

17 Ian. 2024, 12:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
17 Ian. 2024, 12:25 // Societate //  Realitatea.md

Statistici îngrijorătoare. Doar în ultimele 24 de ore, polițiștii moldoveni anunță că au depistat 10 conducători care au urcat la volan în stare de ebrietate.

Unul dintre ei a fost depistat în raionul Strășeni.

„A fost depistată o concentrație de alcool de 1,17 mg/l în aerul expirat. Șoferul de 41 de ani a fost stopat aseară de către polițiștii de patrulare la intrarea în satul Negrești din raionul Strășeni”, se arată în nota informativă a Poliției.

În context, Poliția precizează că a intensificat activitățile de depistare și documentare a conducătorilor auto care conduc în stare de ebrietate, scopul fiind creșterea gradului de siguranță în rândul participanților la trafic.

„Vă îndemnăm repetat, dacă ați consumat alcool NU urcați la volan și NU puneți viața voastră și a celorlalți participanți la trafic în pericol. Găsește o altă modalitate de a ajunge în siguranță la destinație, cum ar fi: transportul public, un taxi sau un șofer treaz. Nu lăsa prietenii și rudele să conducă sub influența alcoolului. Oprește-i la timp. Reiterăm, consecințele stării de ebrietate la volan pot fi fatale”, menționează oamenii legii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!