Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, nu este de acord cu prelungirea arestului la domiciliu cu încă 30 de zile și anunță că va contesta decizia magistraților.
Îmi pare rău că instanță a adoptat o astfel de decizie. Bătaia de joc în privința mea continuă și îmi pare rău că puterea, guvernul, nu au făcut nicio concluzie după vizita reprezentanților Parlamentului European și a Comisiei de cla Veneția. Vom ataca decizia și vom așteptat deciziile potrivite, a declarat Stoianoglo.
În concluzie, Stoianoglo a declarat că puterea are nevoie de judecători loiali.
Alexandr Stoianoglo a fost reținut pe data de 5 octombrie curent, iar când au expirat cele 72 de ore, a fost plasat în arest la domiciliu printr-o încheiere a Judecătoriei Chișinău. Reținerea a avut loc după o ședință extraordinară a CSP, unde deputatul PAS Lilian Carp a depus o sesizare împotriva sa pe patru subiecte. CSP a desemnat un procuror pentru a investiga presupusele ilegalități și la scurt timp acesta deja a inițiat o urmărire penală, percheziții, rezultând în reținere.
Este învinuit că a permis acordarea indemnizației fostului procuror-șef al PCCOCS Nicolae Chitoroagă, în timp ce era urmărit penal; de faptul că a renunțat la învinuirile aduse lui Veaceslav Platon și în baza anumitor proprietăți deținute de Svetlana Curdova, soția sa; dar și de semnarea raportului referitor la proiectul privind modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului prin care s-ar fi permis unor companii străine să efectueze spălări de bani în Republica Moldova.
Alexandr Stoianoglo nu-și recunoaște vina și a susținut că este o răzbunare din partea guvernării.

