Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

VIDEO Traian în inspecție la Buiucani. Când vor fi finalizate lucrările din parcul „La Izvor”

14 Mart. 2023, 16:39
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Mart. 2023, 16:39 // Actualitate //  Realitatea.md

Ora de LIVE cu Traian la preturile din Capitală a ajuns la Buiucani. Colegul nostru a discutat despre reușitele, problemele și proiectele de dezvoltare ale sectorului cu pretorul Vasile Moroi.

„Am preluat mai multe proiecte care au fost începute anterior de către colegi, cum ar fi renovarea trotuarelor de pe strada Șciusev. Tot tronsonul – atât cel de la Buiucani, cât și din sectorul Centru – a fost pus în sarcina preturii noastre. Am mai preluat  renovarea de pe strada Calea Ieșilor, partea impară. Lucrările au ajuns la blocul nr. 51 de pe calea Ieșilor. De îndată ce ne permite timpul, sperăm să restartăm proiectul și să îl finalizăm”, a declarat Vasile Moroi, care a devenit pretor al sectorului Buiucani în mai 2022.

Anterior, în cadrul sectorului au fost elaborate și finalizate mai multe proiecte, inclusiv parcul „Alunelul” și prima etapă a parcului „La Izvor”. În vara anului trecut a fost relansată a doua etapă, care se apropie acum de finalitate.

Unul dintre cele mai mari și principale proiecte a fost renovarea integrală a străzii Ion Creangă.

„O muncă enormă. Au fost reparate integral toate rețelele inginerești, toate trotuarele, inclusiv și carosabilul – schimbat sută la sută. Acum suntem implicați într-un alt proiect mare – pasajul subteran de la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Ion Creangă și Calea Ieșilor. Aș putea spune că suntem pe ultima sută de metri. Deja avem expertiza și mai rămân unele lucrări pe interiorul și exteriorul pasajului subteran”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În comun cu Asociația de Gospodărire Spații Verzi, pretura sectorului Buiucani amenajează Aleea Entităților, din parcul „La Izvor”.

„Aducem sol fertil, semănăm gazon. Am montat sistem de irigare pe aproape 70% din perimetrul parcului „La Izvor”. Sperăm că până în luna mai vom finaliza toate lucrările. Vă dau asigurări – va fi o zonă de odihnă și mai bună decât este acum”, menționează Vasile Moroi.

Un alt proiect implementat cu succes de pretura sectorului Buiucani este reparația și renovarea Grădinii Publice Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, amplasată chiar în inima Capitalei.

„Este un proiect finanțat de către Primăria municipiului Chișinău și de către Consiliul Județean Buzău. Acesta presupune renovarea integrală a iluminatului – care practic nu exista, instalarea sistemului de irigare pe tot perimetrul Grădinii Publice, a boxelor audio, precum și a camerelor video. Iluminatul este 100% montat, el deja funcționează. În privința camerelor video – suntem pe ultima sută de metri. Cât privește montarea sistemului de irigare – este 70% gata”, a conchis pretorul.

În continuare, vă invităm să vizionați interviul integral.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 12:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 12:40 // Slider //  Ana Panaguța

Un roi masiv de drone ucrainene a atacat regiunea de frontieră rusă Belgorod în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit autorităților locale, scrie hotnews.ro.

Loviturile ucrainene asupra orașului Belgorod au provocat moartea a două persoane și rănirea a 13, au declarat duminică autoritățile locale.

„Atacul a avariat 30 de blocuri de locuințe, 35 de mașini, patru case, trei clădiri administrative, opt spații comerciale și trei instituții sociale”, a declarat guvernatorul regional Alexander Shuvayev.

Cartierul general operațional al regiunii Belgorod a confirmat un „atac masiv cu drone” asupra orașului și a declarat că serviciile de urgență au fost trimise în zonele afectate.

Locuitorii din zonă au afirmat că majoritatea dronelor s-au concentrat asupra unei zone din centrul orașului Belgorod.

Potrivit canalului de monitorizare Exilenova-Plus, ținta a fost complexul comercial MegaGRINN, cel mai mare centru comercial și de divertisment din Belgorod.

MegaGRINN se întinde pe o suprafață de peste 163.000 de metri pătrați și găzduiește peste 200 de magazine, precum și un supermarket, un cinematograf și restaurante. Complexul era închis în timpul atacului din timpul nopții.

Orașul Belgorod se află la doar 34 de kilometri de granița de nord-est a Ucrainei cu Rusia și la aproximativ 70 de kilometri de Harkov. Apropierea sa de liniile frontului îl face o țintă frecventă a atacurilor ucrainene, chiar și în contextul în care capacitățile de lungă distanță în continuă extindere ale Kievului permit dronelor sale să pătrundă adânc în interiorul teritoriului rus.

Atacurile ucrainene anterioare asupra orașului Belgorod au vizat infrastructura energetică și depozitele logistice, inclusiv instalațiile aparținând gigantului rus de retail Ozon.