VIDEO Trei bărbați din sudul țării au fost încătușați. Urmau să vândă droguri de aproximativ 500.000 lei
Trei bărbați cu vârstele cuprinse între 26 și 28 de ani au fost reținuți pentru comercializarea drogurilor, anunță Poliția Națională. Substanțele narcotice urmau să fie vândute în raioanele din care aceștia provin – Cahul și Cantemir.
„Comercializarea marijuanei și a pastilelor „ecstasy”, însă, a fost prevenită după ridicarea lor în cadrul perchezițiilor efectuate de către ofițerii Direcției investigații ,,Sud” a INI și mascații BPDS „Fulger” în comun cu procurorii PCCOCS, la domiciliile celor trei. Valoarea estimativă a drogurilor excluse din circuit constituie 500 000 lei.
După examinarea faptelor investigate, procurorii le-au prezentat învinuirea pentru trafic de droguri și urmează să solicite plasarea lor în arest preventiv, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor și trimiterea dosarului penal în judecată”, se arată în comunicatul Poliției Naționale.
Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Un spectacol cu drone a luminat cerul deasupra portului New York, în cadrul unui omagiu dedicat împlinirii a 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie, transmit știrileprotv.ro.
Lucrarea, intitulată „2.977 Lights Over New York Harbor”, a inclus 2.977 de lumini, câte una pentru fiecare persoană ucisă în atentatele din 11 septembrie. Luminile s-au ridicat deasupra portului înainte de a forma conturul Turnurilor Gemene la scară arhitecturală reală.
Potrivit organizatorilor, instalația artistică comemorativă a fost realizată în colaborare cu membri ai comunității afectate de atentatele din 11 septembrie, inclusiv rude ale victimelor, supraviețuitori și membri ai serviciilor de intervenție.
Proiectul a fost prezentat înaintea comemorării de vineri și a fost organizat ca un eveniment public gratuit, dedicat reflecției și unității.
Organizatorii au precizat că spectacolul aerian a fost realizat cu implicarea mai multor persoane, printre care Brenda Berkman, salvator FDNY și artistă; Tim Brown, membru FDNY care a intervenit în 1993 și 2001; Terry Strada, președinta organizației 9/11 Families United și văduva lui Tom Strada; Jim Smith, a cărui soție, polițista NYPD Moira Smith, a murit în atentate; și Genevieve Siller, fiica lui Stephen Siller.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.