Curs valutar
  • EUR
    20.3925
    -0.2673%
  • USD
    18.0408
    -0.0466%
  • RUB
    0.2276
    -3.5149%
  • RON
    4.1239
    -0.2619%
  • UAH
    0.6351
    -0.3779%

VIDEO Ultima oră! Vasile Costiuc a declarat 72 de ore de greva foamei! Avocatul spune de ce este învinuit acesta

12 Ian. 2022, 19:42
 // Categoria: Politica // Autor:  Petru Beregoi
12 Ian. 2022, 19:42 // Politica //  Petru Beregoi

Președintele Partidului Democrația Acasă, activistul civic, Vasile Costiuc, este acuzat de către procurorii anticorupție pe două capete: abuz de putere sau de serviciu, săvârșit în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale în proporții deosebit de mare și spălare de bani. Despre acest lucru a anunțat avocatul lui Costiuc, după ce și-a vizitat clientul, care l-a rugat să transmită simpatizanților săi să-i trimită în izolatorul Centrului Național Anticorupție unele lucruri de care are nevoie.

Potrivit avocatului lui Costiuc, acesta a rugat să-i fie aduse cărți și unele pastile, pentru că ar avea probleme cu sistemul circulator și inima.

Avocatul politicianului a mai precizat că Vasile Costiuc îndeamnă la calm, iar în aceste 72 de ore cât este reținut preventiv a declarat greva foamei.

Conform celor două capete de acuzare, care i se impută lui Costiuc, acesta riscă închisoare de la 5 la 10 ani.

Avocatul a mai precizat că urmează să depună o plângere în baza reținerii lui Costiuc și efectuării perchezițiilor la domiciliul acestuia, unde i-a fost confiscat doar telefonul mobil.

Amintim că Vasile Costiuc a fost reținut pentru 72 de ore în dosarul „Primăria Durlești”, fiind bănuit că ar fi acționat în interesele unui grup organizat și că ar fi participat la tranzacții fictive, în urma cărora, zeci de terenuri au intrat în posesia membrilor familiei, rudelor și apropiaților fostului primar de Durlești. Pe parcursul zilei de 12 ianuarie curent, încă două persoane au fost reținute. Se mai cunoaște despre fostul deputat PDM, actualul consilier municipal Veaceslav Nedelea.

Încă pe 19 noiembrie 2021, CNA anunța că mai mulți foști funcționari din cadrul Primăriei Durlești sunt cercetați penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de abuz de serviciu. Toți sunt acuzați că ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a terenurilor din raza orașului Durlești, în baza unor decizii ale Consiliului orășenesc.

Consilierul le-ar fi solicitat pretinșilor beneficiari să se prezinte la notar, unde ar fi semnat procuri generale, care îl împuterniceau pe acesta, dar și pe membri ai familiei lui, să administreze și să înstrăineze terenurile respective. Pentru a da un aspect legal acestei scheme, au avut loc tranzacții de vânzare-cumpărare fictive a terenurilor contra unor sume simbolice.

Beneficiarii finali ai terenurilor s-au dovedit a fi rude, persoane apropiate fostului consilier, dar si persoane implicate în schemă. Astfel, prejudiciul estimat pentru bugetul de stat ar depăși 6,5 milioane de lei.

Mai devreme, Diana Crudu, fiica fostului primar de Durlești, a fost reținută și plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile în acest dosar.

Realitatea Live

Cele mai noi soluții de plăți digitale. Tu pe care le utilizezi?
Cele mai noi soluții de plăți digitale. Tu pe care le utilizezi?
Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card
Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card
Sucursala Bălți se aliniază identității de brand maib actualizate – mai multă culoare și comoditate
Sucursala Bălți se aliniază identității de brand maib actualizate – mai multă culoare și comoditate
Radioul în Moldova: Competiția globală versus interesele ascultătorului
Radioul în Moldova: Competiția globală versus interesele ascultătorului
25 Ian. 2022, 15:27
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Ian. 2022, 15:27 // Actualitate //  Realitatea.md

Igor Dodon a fost audiat aproape 3 ore în dosarul Energocom, în care are statut de bănuit. Socialistul califică chemarea sa la Procuratura Generală drept o încercare a guvernării de a distrage atenția publică de la criza energetică și economică cu care se confruntă Republica Moldova. Ex-președintele Republicii Moldova se declară nevinovat și dă asigurări că prețul la energia electrică negociat în anul 2008 a fost unul dintre cele mai bune prețuri din regiune.

Igor Dodon acuză guvernarea de intentarea unui dosar la comandă, pentru a le arăta cetățenilor tentative de reformare a justiției. Potrivit lui, scopul aducerii sale în fața procurorilor este de a mușamaliza adevăratele probleme ale țării.

„Dacă actuala conducere a țării crede că odată cu chemarea mea mai des la Procuratură, vor scădea prețurile la gaz și la energia electrică în Republica Moldova greșește amarnic. Când apare problema ca societatea, poporul este nemulțumit de creșterea prețurilor în urma incompetenței Guvernului lor, ei mă cheamă la Procuratură. Le spun încă o dată, toate încercările de a schimba agenda publică prin astfel de show-uri și justiție televizată, nu vor aduce rezultate. Eu nu mă ascund, vin, discut, prezint informațiile pe care le-am obținut suplimentar”, a spus Igor Dodon.

Igor Dodon se arată convins că dosarul său nu are substanță, iar învinuirile care i se aduc, privind prejudicierea statului de zeci de milioane de dolari, sunt false. Igor Dodon spune că împreună cu echipa Ministerului Economiei a negociat în 2008 un preț bun la energia electrică.

„Este vorba despre anul 2008, 14 ani în urmă. Apropo, potrivit nomenclatorului ministerelor nici actele nu se păstrează în ministere mai mult de 10 ani. Din ce îmi amintesc pe acest caz, atât eu cât și colegii mei, echipa de avocați care mă susțin, nu port nicio vină, și nu învinuit, dar nici bănuit nu pot fi în acest dosar. Mai spun o dată ceea ce am spus în luna mai 2008, am ridicat presa și n-am uitat. Atunci Republica Moldova a obținut cel mai avantajos preț din regiune la livrarea energiei electrice. Întrebare către Procuratură, ce-i cu dosarul miliardului? Tăceți toți! Ce e cu privatizarea Aeroportului? Tăceți toți pentru că atunci când veți începe să săpați veți da de persoane care sunt în conducerea de vârf a statului. Iată asta se numește justiție selectivă”, a mai spus Igor Dodon.

Igor Dodon are statut de bănuit în dosarul Energocom. Asupra lui planează suspiciuni că ar fi facilitat intermedierea procurării energiei electrice din Ucraina în perioada 2008-2009, când exercita funcția de ministru al Economiei. Potrivit expertului în domeniul energetic, Sergiu Tofilat, suma prejudiciului adus statului ar fi de peste 14,5 milioane de dolari.

Cele mai noi soluții de plăți digitale. Tu pe care le utilizezi?
Cele mai noi soluții de plăți digitale. Tu pe care le utilizezi?
Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card
Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card
Sucursala Bălți se aliniază identității de brand maib actualizate – mai multă culoare și comoditate
Sucursala Bălți se aliniază identității de brand maib actualizate – mai multă culoare și comoditate
Radioul în Moldova: Competiția globală versus interesele ascultătorului
Radioul în Moldova: Competiția globală versus interesele ascultătorului
 
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Inaugurarea expoziției „100 cele mai bune afișe 20”, la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Inaugurarea expoziției „100 cele mai bune afișe 20”, la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Scuarul teatrului dramatic rus de stat „A. P. Cehov”, amenajat de Halloween
Scuarul teatrului dramatic rus de stat „A. P. Cehov”, amenajat de Halloween
Monument dedicat eroilor Armatei Române, în parcul „Valea Morilor” din Capitală
Monument dedicat eroilor Armatei Române, în parcul „Valea Morilor” din Capitală