Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

VIDEO Un avion de luptă rusesc s-a prăbușit în Primorsk. Echipajul a reușit să se catapulteze

02 Dec. 2022, 14:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
02 Dec. 2022, 14:36 // Actualitate //  Realitatea.md

Un avion de luptă MiG-31 s-a prăbușit vineri, 2 decembrie, în regiunea Primorsk. Serviciile de urgență au declarat că echipajul s-a catapultat, scrie agenția de stat TASS. 

„Avionul MiG-31 s-a prăbușit imediat după decolare. Aeronava a căzut într-o pădure din apropierea satului Alekseevka. Echipajul s-a catapultat”, a declarat o sursă TASS.

Oamenii legii investighează starea piloților. Potrivit datelor preliminare prezentate de serviciile de urgență, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.

Informațiile despre incident au fost confirmate și de serviciul de presă al Districtului Militar de Est.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit autorităților locale, la fața locului au fost trimise elicoptere Mi-8 ale serviciului de căutare și salvare.

„Zborul era efectuat fără muniție. Avionul s-a prăbușit într-un loc pustiu, nu s-au înregistrat pagube la sol. Cauza accidentului ar putea fi o defecțiune tehnică”, au adăugat autoritățile.

MiG-31 este un interceptor de luptă supersonic, cu rază lungă de acțiune și două locuri, conceput în perioada Uniunii Sovietice.

Partea rusă susține că avionul e capabil să zboare cu Mach 3 pe orice fel vreme. Cele mai recente versiuni ale avionului MiG-31 pot fi echipate cu diferite tipuri de rachete aer-aer și aer-sol, inclusiv racheta aerobalistică hipersonică „Kinjal”.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 14:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 14:20 // Slider //  Ana Panaguța

Agenţia anticorupţie din Ungaria a anunţat că a confiscat bani în numerar în valoare de 19,5 milioane de dolari găsiţi îngropaţi în păduri şi ascunşi în alte locuri, în cadrul anchetei asupra unui fost ministru din cabinetul fostului premier, transmit știrileprotv.ro.

Miklós Seszták, ministrul dezvoltării naţionale al Ungariei între 2014 şi 2018, este acuzat de luare de mită într-un scandal care implică compania de transport de stat, prin achiziţionarea de autobuze second-hand la preţuri umflate.

Actualul prim-ministru Péter Magyar a obţinut o victorie electorală zdrobitoare în aprilie, punând capăt celor 16 ani de guvernare ai lui Orbán, după ce a promis să investigheze presupusele cazuri de corupţie şi abuz în serviciu din timpul mandatului rivalului său.

Seszták, alţi doi miniştri din era Orbán şi fratele fostului premier au fost arestaţi în diferite dosare, pe măsură ce anchetele privind corupţia au luat avânt în ultimele săptămâni.

Oficiul Naţional pentru Recuperarea şi Protecţia Bunurilor (NVVH), un organism anticorupţie cu competenţe extinse, înfiinţat în cadrul eforturilor lui Magyar de responsabilizare a fostei guvernări, a declarat că a efectuat percheziţii în mai multe locaţii, joi şi vineri, în cadrul procedurilor penale împotriva lui Seszták.