Un accident rutier s-a produs miercuri, 12 februarie, la ieșirea din orașul Cupcini, raionul Edineț. La fața locului au intervenit oamenii legii și pompierii.
Potrivit Poliției, un autocamion de model MAN ce tracta o remorcă, la volanul căruia se afla un bărbat de 57 de ani, locuitor al raionului Soroca, nu a păstrat distanța față de vehiculul precedent și l-a tamponat din spate pe un microbuz. La volan se afla un șofer de 40 de ani.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Conducătorii auto nu se aflau în stare de ebrietate. Oamenii legii stabilesc toate circumstanțele producerii accidentului.

