Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Un moldovean în Anglia a fost amendat cu 150 de lire, pentru că a scuipat în stradă

29 Ian. 2025, 16:37
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
29 Ian. 2025, 16:37 // Societate //  Elena Putregai

La sfârșitul anului trecut, a devenit viral un video pe TikTok în care un moldovean, aflat în Anglia, s-a plâns că a fost sancționat cu o amendă de 150 de lire sterline (circa 3.500 de lei moldovenești), pentru că a fost surprins scuipând pe stradă din centrul orașului. Subiectul a fost reabordat deja la începutul acestui an sub aspectul – dacă ar trebui și în Republica Moldova implementată vreo pedeapsă pentru un astfel de comportament.

Internauții s-au divizat ca de fiecare dată în mai multe tabere. Pe de o parte, unii au salutat faptul că a fost amendat și, inclusiv, că a acceptat să achite amenda. Pe de cealaltă parte, alții i-au explicat că a fost taxat de angajatul unei companii private căruia putea să nu-i dea detaliile personale și era să scape.

Conform autorităților britanice, comportamentul de acest tip este considerat inacceptabil și contravine normelor de conduită publică din Regatul Unit. Poliția Metropolitană a intensificat în ultimii ani măsurile împotriva celor care încalcă regulile de igienă și comportament civilizat în spațiile publice.

În Regatul Unit, scuipatul în spațiul public este considerat o ofensă și poate atrage amenzi semnificative.De exemplu, în 2013, doi bărbați au fost amendați cu câte 300 de lire sterline fiecare pentru astfel de comportamente în Londra.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!