Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Viața personală – motivul care a prevalat retragerea lui Mija: Nu va fi nici deputat; Grosu crede în revenire

03 Oct. 2025, 10:34
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2025, 10:34 // Politica //  Realitatea.md

Artur Mija are obiective de atins în viața personală, acesta fiind și motivul care a prevalat retragerea sa din fața echipei PAS în spate. Dezvăluirea a fost făcută de Igor Grosu, liderul formațiunii, care și-a păstrat majoritatea parlamentară la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, la emisiunea „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, ediția din 2 octombrie curent. Chiar dacă se află pe lista de candidați cu care s-a participat la scrutin și cu potențial de a fi în noul Parlament, tânărul nu se va regăsi în fotoliul de deputat.

Totuși, Igor Grosu este aproape convins că Artur Mija va reveni peste o perioadă, or cel puțin politicianul nu-l va lăsa în pace și va apela la el în anumite situații.

Amintim că, înainte de prima ședință de Guvern după scrutin, Artur Mija a anunțat că ia o pauză în contextul a 10 ani de activitate în cadrul echipei PAS. El a fost secretar general al Guvernului și șef al staffului electoral. Până la validarea rezultatelor alegerilor parlamentare și constituirea noului Cabinet de miniștri, funcția de secretar general în Executiv a fost preluată de Ana Calinici. 

Artur Mija și-a păstrat calitatea de membru în cadrul formațiunii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!