Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

VIDEO Zelenski-Macron la Paris: ce au discutat liderii

13 Mart. 2026, 17:05
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
13 Mart. 2026, 17:05 // În Lume //  Realitatea.md

În urma întrevederii dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele Franței, Emmanuel Macron, liderul de la Kiev a transmis că discuțiile s-au concentrat pe securitatea Ucrainei și a Europei, dar și pe cea globală, în contextul evoluțiilor din Orientul Mijlociu și din regiunea Golfului.

Potrivit lui Zelenski, dialogul dintre cei doi oficiali a vizat coordonarea în domeniul apărării și consolidarea cooperării dintre cele două state.

„Sunt recunoscător pentru tot sprijinul oferit de Franța Ucrainei și pentru sprijinul personal al lui Emmanuel. Astăzi am discutat cu Emmanuel în primul rând despre securitate: și securitatea noastră a a Ucrainei și a Europei a, și securitatea globală, din perspectiva evenimentelor din Orientul Mijlociu și din regiunea Golfului”, a declarat președintele ucrainean.

Liderul de la Kiev a subliniat că una dintre temele centrale ale discuțiilor a fost cooperarea în domeniul apărării, inclusiv dezvoltarea producției comune de echipamente militare.

„Desigur, astăzi și întotdeauna avem o coordonare concretă cu Emmanuel în ceea ce privește protecția noastră în Ucraina, apărarea noastră. Acordăm o atenție deosebită producției comune în domeniul apărării. Am discutat atât despre proiecte bilaterale, cât și despre programul SAFE”, a afirmat Zelenski.

Totodată, oficialul ucrainean a precizat că au fost stabilite mai multe măsuri care ar putea contribui la întărirea capacităților de apărare ale Ucrainei.

„Am stabilit pași și decizii concrete care pot da rezultate puternice. Acest lucru se referă atât la apărarea antiaeriană, cât și la aviația de luptă”, a spus acesta.

În același timp, Zelenski a reiterat necesitatea menținerii presiunii internaționale asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului și pentru a asigura o pace durabilă.

„Este important să continuăm presiunea asupra Rusiei pentru acest război și pentru a obține o securitate reală și o pace durabilă. Determinarea Uniunii Europene și a altor parteneri din lume trebuie menținută – trebuie să funcționeze astfel încât Rusia să nu aibă iluzii suplimentare”, a declarat liderul de la Kiev.

El a adăugat că Rusia trebuie să pună capăt conflictului, exprimându-și totodată recunoștința față de statele și partenerii care sprijină Ucraina.

„Rusia trebuie să pună capăt acestui război. Și sunt recunoscător tuturor celor care ne ajută în acest sens”, a mai spus Volodimir Zelenski.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Zelenski, întâmpinat la Palatul Elysee: ce urmează să discute cu liderul Franței

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 19:49
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
10 Nov. 2026, 19:49 // Slider //  Victoria Laur

După discuția cu Mitropolitul Moldovei Vladimir, Marta Kos a avut o întrevedere și cu părintele Antonie al Basarabiei. Printre subiectele abordate s-au numărat „libertatea religioasă, dreptatea istorică și cooperarea pentru binele societății”, conform unui comunicat emis de Mitropolia Basarabiei.

„Înaltpreasfinția Sa a exprimat nădejdea că Republica Moldova își va împlini aspirația de integrare europeană, printr-un efort comun al instituțiilor publice și al întregii societăți, în care cultele religioase au o contribuție importantă. Ierarhul a subliniat că apropierea de Uniunea Europeană trebuie să se regăsească în viața oamenilor prin siguranță, libertate, dreptate și instituții în care cetățenii să poată avea încredere. Pentru Mitropolia Basarabiei, acest angajament se împletește firesc cu apartenența la Biserica Ortodoxă Română și cu păstrarea identității spirituale, culturale și naționale românești”, transmite instituția laică.

Părintele Petru a comunicat Martei Kos despre decizia instanței, prin care mitropoliei Basarabiei trebuie să îi fie restituite clădirile mai multor locașuri sfinte. În același timp, s-a mai vorbit despre misiuni sociale, pentru a ajuta familii vulnerabile și a sprijini victimele violenței, dar și a combate „dezinformarea politico-religioasă”.

Comisara europeană a primit de la mitropolitul Basarabiei o icoană cu imaginea lui Ștefan cel Mare și Sfânt.