„Organizațiile criminale în politicul moldovenesc nu-și au locul, iar anunțul Statelor Unite ale Americii este unul foarte serios”. Cu o asemenea reacție a venit președintele Parlamentului, Igro Grosu, în debutul ședinței plenare de astăzi, 27 octombrie, la anunțul SUA de-ai sancționa și declara indezirabili pe teritoriul său pe Vlad Plahotniuc și Ilan Șor.
Președintele Parlamentului a declarat că „aceste grupări s-au strecurat în politicul moldovenesc începând cu anii 2000 „și au crescut odată cu politica, transformându-se în grupuri criminale organizate”.
„În politicul moldovenesc s-au strecurat grupuri criminale organizate. A fost o perioadă când aceste grupuri au existat în afara statului. După anii 2000 ele au concrescut cu politicul și s-au transformat în grupuri criminale organizate politice, ceea ce a dus la toate cataclismele pe care le-am avut: furtul miliardului, laundromatul, preluări de afaceri. E grav. Acest fapt a demoralizat instituțiile statului, care nu au fost capabile să intervină. Ceea ce a declarat ieri Departamentul de Stat al SUA este o decizie serioasă. SUA a spus, tare, că o bandă de criminali, ani, au torturat cetățenii acestei țări. Au furat, și-au tras un partid, și-au găsit aliați în această sală. Astfel de organizații nu își au loc în politicul moldovenesc”, a spus Grosu.
În acest context, Grosu a făcut o paralelă și cu protestele organizate de către Partidul Șor, motiv pentru care i-a dat indicații președintelui Comisiei securitate, apărare și ordine publică, Lilian Carp, să ia atitudine și să vină cu propuneri legislative astfel încât protestele plătite și protestatarii agresivi și care incită la dezordine să fie pedepsiți mai dur.
„Este adevărat domnule președinte, situația este una destul de deocheată. Dacă anterior lumea ieșea în stradă și protesta împotriva furtului miliardului, astăzi avem că, cei care au furat vin și protestează de ce se protestează împotriva furatului. Chiar ieri (n.r. 26 octombrie) am înregistrat un proiect de lege privind activitatea MAI, unde am prevăzut sancțiuni mai dure pentru ultragiere, pentru că am avut situația când vin la protest cu toporul sau arunci obiecte pirotehnice sub rezervorul mașinii de poliție, cu scopul de a o aprinde. Pentru asemenea lucruri am făcut acest proiect de lege”, a spus Carp.
Totodată, deputatul afirmă că, peste câteva săptămâni va mai înregistra un proiect de lege, care prevede sancțiuni „pentru cei care plătest un protest ca să destabilizeze situația în țară” sau să „să răstoarne ordinea constituțională”.
„Dacă tu plătești un protest, cu anumite obiective trebuie să răspunzi cu ani de pușcărie. Aceasta este viziunea pe care o am. Am să supun inițiativa dată dezbaterilor publice. Pedepse vor fi și pentru cei care primesc bani, pentru că aceștia nu sunt zilieri, care să plătească impozite. Ei vin cu anumite scopuri”, a mai adăugat Carp.
De asemenea, Lilian Carp, a informat că se lucrează și la modificarea legii Serviciului de Informații și Securitate, pentru a avea mai multe pârghii în „astfel de situații subversive sau proteste plătite”.
Amintim că, miercuri seara, 26 octombrie, ambasadorul SUA la Chișinău, Kent Logsdon, fugarul și oligarhul Vlad Plahotniuc și Ilan Șor au fost incluși pe lista sancțiunilor ale Statelor Unite ale Americii și li s-a interzis intrarea în SUA, iar pe bunurile acestora din State vor fi puse sechestre.
Conform documentelor, publicate de Biroul pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului Trezoreriei SUA, în listă se regăsesc în total 21 de persoane apropiate acestor doi oligarhi moldoveni sau care au tangențe cu subminarea democrației și statului de drept din țara noastră. Printre persoanele apropiate „capilor corupției mari” din țara noastră se numără: Shara Șor, soția lui Ilan Șor, un apropiat al lui Igor Dodon, feciorul procurorului Federației RuseIgor Ceaika, Olga Grak, Leonid Gonin, Ivan Zavarotnîi etc.
SUA mai precizează că a luat măsuri pentru a contracara campaniile în desfășurare ale Guvernului Federației Ruse de influență malignă și corupție sistemică în Republica Moldova, prin impunerea de sancțiuni asupra a nouă persoane și a 12 entități ruse.
De asemenea, Statele Unite afirmă că, după ce în perioada 2020-2021, partidul pro-european – PAS a luat puterea de la PSRM – partid susținut financiar de către Federația Rusă, rușii și-au reorientat mobilizarea spre un alt exponent politic de factură pro-rusă, Ion Ceban, prin crearea și susținerea Mișcării Alternativa Națională, unde ar fi implicat inclusiv FSB-ul rus.


