Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

”Vom face tot ce ne stă în puteri pentru a opri focul!” Oamenii din Stăuceni s-au mobilizat în lupta cu incendiul

29 Aug. 2023, 17:29
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Aug. 2023, 17:29 // Actualitate //  Realitatea.md

Un incendiu de proporții a izbucnit azi, 29 august, în localitatea Stăuceni, municipiul Chișinău. Pentru că focul înaitează, localnicii au ieșit să ajute la stingerea incendiului. Printre ei este și Ion Onta, care a postat mai multe fotografii și video pe pagina sa de Facebook.

”Pentru că îmi pasă de localitatea în care m-am născut, azi sunt alături de oamenii din Stăuceni la stingerea focului. Un incendiu de vegetație de proporții a izbucnit și noi, localnicii, împreună cu pompierii de la IGSU vom face tot ce ne stă în puteri pentru a-l opri”, a scris Ion Onta.

 

Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:30. La fața locului au fost trimise 4 echipe de salvatori și pompieri, care de patru ore luptă cu flăcările pentru localizarea și lichidarea arderii. În urma incendiului nu au fost raportate victime. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!