Deputații se convoacă joi, 22 septembrie în ședință plenară, doar la ora 15:00. Biroul permanent al Legislativului a completat astăzi, 21 septembrie ordinea de zi a ședinței, unde a fost inclusă inclusiv examinarea moțiunii de cenzură înaintată împotriva Guvernului Gavrilița de către BCS.
Deputații vor examina, în prima lectură, proiectul de lege care prevede majorarea claselor de salarizare pentru asistenții sociali comunitari și asistenții parentali profesioniști cu studii superioare tehnice. Tot în prima lectură vor fi dezbătute modificări la Codul fiscal și la legea cu privire la Procuratură.
La ședința plenară de joi va mai fi discutat proiectul de lege cu privire la cerințele de bază în securitatea radiologică și modificări la legea privind administrația publică locală.
Parlamentarii vor mai discuta despre ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statului Qatar privind abolirea vizelor de scurtă ședere pentru titularii pașapoartelor ordinare și a Acordului în domeniul securității sociale dintre țara noastră și Regatul Spaniei.
Tot în ședința de joi va fi dezbătută moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului Republicii Moldova, inițiată de Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

