Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Vor veni bani în buget, dar nu pe gratis. Banca Mondială a aprobat un nou ajutor pentru țara noastră

03 Iun. 2022, 09:42
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
03 Iun. 2022, 09:42 // Economie //  Realitatea.md

Banca Mondială a aprobat decizia prin care urmează să ofere 159,24 milioane de dolari SUA pentru Republica Moldova.

Potrivit, Băncii Mondiale, acest sprijin bugetar va ajuta Guvernul „să atenueze impactul războiului din Ucraina asupra refugiaților și gospodăriilor, precum și să fortifice reziliența și să sporească competitivitatea pentru a reduce vulnerabilitățile la șocuri viitoare”.

„Moldova a fost afectată de multiple șocuri în ultimii ani, de la pandemia de COVID-19 la o secetă severă care a redus producția agricolă cu 34% în 2020, și criza europeană a gazelor care a determinat creșterea prețurilor la gaze cu circa 400% în a doua jumătate a anului 2021. În momentul în care Moldova ieșea din aceste șocuri, repercusiunile sociale și economice ale războiului din Ucraina au pus în pericol redresarea economică pe termen scurt și perspectivele economice pe termen lung. Seria de șocuri a avut un impact semnificativ asupra cetățenilor moldoveni, dar mai ales asupra familiilor sărace și întreprinderilor mici. Acest sprijin bugetar va ajuta Guvernul să răspundă nevoilor imediate ale țării, menținând în același timp dinamica actuală pe agenda pe termen lung de consolidare a rezilienței și sporire a competitivității în Moldova”, a declarat Inguna Dobraja, director de țară al Băncii Mondiale pentru Moldova.

Ajutorul face parte dintr-un pachet de asistență financiară coordonată din partea partenerilor internaționali, inclusiv FMI, UE și BERD, pregătit ca răspuns la urgența socio-economică actuală din Moldova. Operațiune de politici de dezvoltare include finanțare BERD cu un împrumut în valoare de 43 milioane de dolari SUA și o contribuție concesională pe bază nerambursabilă în cadrul Facilității Globale de Finanțare Concesională (FGFC) în valoare de 9,24 milioane de dolari SUA, precum și un credit IDA în valoare de 107 milioane de dolari SUA. Se preconizează ca Agenția Franceză de Dezvoltare să ofere o finanțare paralelă în valoare de 60 de milioane de euro.

De la aderarea Republicii Moldova la Banca Mondială – în 1992, peste 1,3 miliarde de dolari SUA au fost alocați pentru mai mult de 60 de operațiuni din țară. În prezent, portofoliul Băncii Mondiale include 12 proiecte active cu un angajament total de 638,1 milioane de dolari SUA.

Domeniile de sprijin includ reforma reglementării și dezvoltarea afacerilor, modernizarea serviciilor guvernamentale, administrație fiscală, cadastru, educație, drumuri, sănătate și sectoarele sociale, inclusiv răspunsul la situația de urgență, cauzată de COVID-19, agricultură, apă și canalizare și energie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 19:43
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
12 Nov. 2026, 19:43 // Societate //  Daniela Baranovschi

Din decembrie, autoritățile vor începe consultările cu primăriile care au ales să se amalgameze voluntar, pentru a stabili ce proiecte de infrastructură sunt prioritare pentru comunitățile lor. În acest scop, pentru perioada 2027–2028 sunt prevăzute investiții de aproximativ 3,49 miliarde de lei, de care ar putea beneficia 161 de grupuri de primării amalgamate. Planul de finanțare a fost discutat joi, 12 noiembrie, la ședința Comisiei paritare pentru descentralizare, prezidată de premierul Vasile Tofan.

Discuțiile cu primăriile vor fi organizate prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională. Banii vor putea fi solicitați pentru reparația drumurilor și podurilor locale, extinderea rețelelor de apă și canalizare, instalarea iluminatului public, renovarea școlilor și grădinițelor, dar și pentru îmbunătățirea serviciilor publice.

Începând cu 2027, primăriile vor putea pregăti și depune proiectele, iar implementarea investițiilor ar urma să înceapă în cursul aceluiași an.

La ședința Comisiei a fost discutată și reforma administrației publice locale. Participanții au analizat stadiul pregătirii pachetului legislativ, precum și propunerile și avizele transmise de autoritățile locale. Premierul Vasile Tofan a subliniat că primăriile au nevoie de angajați suficienți, competențe și resurse financiare pentru a putea gestiona problemele comunităților.

Un alt subiect a vizat efectele modificărilor fiscale și ale schimbărilor din sistemul de salarizare asupra bugetelor locale. Potrivit calculelor prezentate, impactul cumulat al acestor modificări ar urma să fie de aproximativ 770 de milioane de lei în favoarea autorităților publice locale de nivelurile I și II. Ministerul Finanțelor va verifica situația fiecărei primării și va analiza dacă sunt necesare transferuri suplimentare.

Reprezentanții administrației locale au atras atenția și asupra necesității consolidării autonomiei financiare a primăriilor și a simplificării procedurilor pentru proiectele de investiții care se desfășoară pe parcursul mai multor ani. În acest sens, Ministerul Finanțelor pregătește modificări care să permită continuarea lucrărilor și utilizarea fondurilor de la un an bugetar la altul.

Comisia paritară pentru descentralizare și-a reluat activitatea după ultima ședință, care a avut loc pe 22 aprilie 2025. În urma discuțiilor, participanții au convenit să reactiveze grupurile de lucru sectoriale, care urmează să se întrunească cel puțin o dată până la sfârșitul anului. De asemenea, înainte ca pachetul legislativ privind reforma administrației publice locale să fie transmis Parlamentului, vor fi organizate consultări suplimentare cu reprezentanții autorităților locale.

Următoarea ședință a Comisiei este planificată pentru martie 2027.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!