Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Vrei să economisești mai mulți bani? Un trainer de finanțe personale spune ce trebuie să faci în prima zi de salariu

25 Mart. 2022, 12:12
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
25 Mart. 2022, 12:12 // Economie //  Realitatea.md

Este deja cunoscut faptul că avem nevoie de economii financiare pentru situații neprevăzute. Evenimentele din ultima perioadă ne-au demonstrat încă o dată cât de mult avem nevoie de banii „lăsați de o parte” pentru zilele negre. Specialiștii recomandă mai multe metode prin care putem economisi bani, scrie portalul de știri economice Bani.md.

În primul rând este necesar să realizăm un „audit” al veniturilor și cheltuielilor noastre. Doar în așa fel vom ști unde cheltuim cei mai mulți bani. Una dintre cele mai cunoscute metode de economisi este regula 50-30-20. Alocă 50% din venit necesităților tale de bază și obligațiilor. Alocă 30% din venit pentru dorințe: divertisment și hobby-uri. 20% din veniturile tale ar trebui utilizate pentru obiectivele financiare pe termen lung și situațiile neprevăzute.

Pentru a economisi mai mult, primul trainer de finanțe personale din Republica Moldova, Daniela Secinschii recomandă regula „achită-te pe tine primul”.

„Asta ar însemna că prima cheltuială din banii noștri, din veniturile pe care le avem, fie că este vorba de salariu, dividende, remunerare printr-un contract de servicii, trebuie să fie pentru tine, adică pui de o parte 10% din banii pe care îi ai.”

Așadar, în prima de zi de salariu, alocă 10% din venitul tău pentru economii. Astfel, vei reuși să economisești mai multe pentru dorințele și visurile tale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!