Acum, după suișurile și coborâșurile urâtei pandemii, vreau să vin cu câteva gânduri cărora nu li s-a acordat cuvenita atenție în perioada restricțiilor economice.
Insist asupra lor deoarece mâine-poimâine ne va lovi un nou val pandemic, iar de acolo înainte noi restricții și, spre regret noi falimente pentru unii colegi de breaslă. Încep de la faptul că, pe vremea restricțiilor, eu unul nu am fost foarte supărat pe statul RM, care știm bine, nu a mișcat un deget pentru soluționarea problemelor antreprenorilor, îndeosebi a celor din HoReCa. Mă ghidam după clișee vechi, un fel de coduri anarhice (liberale), ceea ce însemna: pe cât mai puțin intervine statul în afacerea ta, pe atât mai sănătoasă e afacerea. De ce un astfel de clișeu? Deoarece în decurs de 30 de ani statul a făcut tot posibilul ca să distrugă în noi spiritul antreprenorial, ne-a transformat în colectori de taxe și plătitori de impozite. Iar sintagma TVA trebuia să ne înlocuiască cuvântul mamă. Acesta, însă, e un subiect pentru altă discuție.
Revenind la ale noastre, mai bine zis la perioada restricțiilor absolute , eu unul mă consolam cu versurile parafrazate ale marelui poet: ,,Nu am Stat cu tine nimic,/ Eu nici măcar nu te urăsc/ Vei fi mare tu, eu voi fi mic…”. Majoritatea din noi doream din partea statului(guvernului) un singur lucru: posibilitatea de a munci. „Vrem să lucrăm” scandau manifestanții HoReCa în PMAN nu o singură dată. Erau și voci care făceau trimitere la statul German, Francez, SUA etc., unde guvernele acestora au susținut financiar mai multe domenii ale economiei și, în primul rând, domeniile scoase total din circuit.
După cum am mai spus, nu am fost adeptul injecțiilor monetare din partea statului RM în mediul antreprenorial, deoarece – fapt demonstrat de 30 de ani- statul dacă îți dă un ou, apoi îți ia un bou. Astfel, prin vorbă scrisă sau spusă, eu chemam la alte forme de ajutoare, cum ar fi: schimbarea politicii fiscale pe perioada pandemică și post-pandemică, revizuirea taxelor locale, acționarea instrumentelor administrative și altele.
Eram ferm convins că asta e calea cea dreaptă și unica posibilă. Totuși, undeva în adâncuri, mă tot rodea o întrebare deloc retorică: De unde și până unde statul de o seculară alcătuire capitalistă, devine peste noapte unul generos și foarte darnic în raport cu antreprenorii săi? O adevărată soră de caritate, Domnii mei. Însă, ceva nu se leaga în această ecuație. Știu încă din cursul de economie politică, încă de la „tătuca” Marx ,cât de greu și aproape imposibil se desparte capitalistul de banii săi. Am încercat să judec la rece și iată unde am ajuns: în vara anului 2020 guvernul RM scoate restricțiile și mediul de afaceri încet-încet se ridică. Noi cei de la HoReCa ne ciocnim de un foarte ciudat fenomen: nu reușim să adunăm echipa la muncă. Mai exact, din întreg corpul de angajați s-au prezentat abia dacă jumătate. Am dat telefoane concurenților noștri din oraș și din raioane, la ei situația era și mai gravă. Zilele trecute, partenerul meu tot ofta că de 3 luni stă cu masa pusă. Adică, deține un local- poziție ultra centrală, renovare- design ultimul răcnet, dotare tehnică- utilaje de ultimă generație, și nu poate porni antrepriza pe motivul deficitului de cadre. Atunci pornisem propria investigație. Am dat telefoane lui Ionică-barman, bucătarul-ui Petrică, Ioanei ospătăriță și doamnei Ionescu contabil. Aflu îndată că toți ei sunt deja angajați în diferite societăți IT. „Pe ce motiv? Lefuri mai mari? Vacanțe mai lungi? Pachet social?”. Nu. „Și atunci care este motivul? De ce ați plecat?”. Răspuns: „Cât a stat HoReCa fără lucru și ceea ce e mai important, fără perspectivă, în IT am găsit stabilitate și remunerare. Că-i frig, că-i cald, plouă sau ninge, protest sau revoluție banii intră pe card. Iar HoReCa, se zvonește că în toamnă din nou va fi închisă”. Și atunci a devenit totul clar. Marele state capitaliste, alocând lefuri și susținere întregului corp HoReCa , nu au făcut-o din spirit caritabil sau din filantropie, ci au făcut-o pentru:1) a păstra incorpore aceaste ramuri pe timp de pandemie; 2) a stăvili migrația din ramurile conservate spre cele active; 3) a menține echilibrul pieței; iar de aici, cel mai important 4) revenirea la Status Quo-ul ante.
Ceea ce ține de RM, viitorul ei cred eu, stă în turismul receptor și ramurile conexe, iar asul nostru din mânecă este bine cunoscutul „Drum al vinului” – o abordare inedită, originală și departe de a fi copiată. IT-ul este important, desigur. E pe val, e la modă, cu o singură obiecție: nu este atât de organic cum ar fi proiectul național „Drumul vinului”. Dar acesta,iarăși este un subiect pentru o altă discuție, desigur. Iată de ce pe final, vin cu o tristă constatare și anume: statul RM are deja un mare păcat , știind bine- migrarea în masă a cetățenilor săi peste hotare. Acum RM, stă în fața celui de al doilea păcat- migrarea slujbașilor din ramurile blocate de pandemie (în cazul repetat al nesusținerilor ) spre cele „încă” active. Și ca final dispariția în masă a unor sectoare, cum ar fi HoReCa de pe piața noastră. Ultimul în perspectivă ar fi colacul salvator pentru RM.
