Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

27 septembrie 2026

Vreme nefavorabilă în perioada 4-8 februarie: Autoritățile iau măsuri pentru siguranța cetățenilor

04 Feb. 2026, 12:49
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
04 Feb. 2026, 12:49 // Actualitate //  Cătălina Boico

Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) a convocat o ședință cu instituțiile responsabile, ca urmare a prognozelor meteorologice pentru perioada 4-8 februarie 2026, care anunță temperaturi care cresc și scad, precipitații și polei, pentru a preveni și gestiona eventualele riscuri.

În urma ședinței, CNMC a dispus următoarele măsuri:

  • Inspectoratul General al Poliției (IGP) și Inspectoratul General de Carabinieri (IGC) vor asigura patrularea activă a traseelor naționale imediat cu începerea condițiilor meteo nefavorabile, pentru acordarea suportului necesar participanților la traficul rutier. În caz de blocaje, vor interveni pentru fluidizarea circulației și informarea operativă a populației privind situația din teren.
  • Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și Administrația Națională a Drumurilor (AND) vor asigura menținerea practicabilității drumurilor naționale, inclusiv prin aplicarea materialului antiderapant, în funcție de evoluția condițiilor meteo.
  • Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și Armata Națională vor acorda, la solicitare, suport autorităților publice locale, pe segmentele cele mai afectate sau periculoase, inclusiv pentru asigurarea accesului către obiectivele critice și pentru protecția populației.
  • Ministerul Energiei va informa oportun populația despre deconectările și reconectările la energia electrică, va pune în aplicare, la necesitate, planul de contingență, și va comunica recomandările specifice situației.
  • Ministerul Sănătății (MS) va asigura mobilizarea serviciilor medicale și măsuri operative pentru continuitatea actului medical și intervenția promptă în caz de necesitate.
  • Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va aduce la cunoștință din timp deciziile privind modificarea programului de activitate al instituțiilor de învățământ, în funcție de evoluția situației.
  • Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) și Serviciul Vamal vor informa populația despre modalitatea de procesare a documentelor la frontieră, inclusiv în cazul unor disfuncționalități ale sistemelor informaționale.

Pe întreaga perioadă, în vederea menținerii ordinii publice și acordării suportului necesar populației, MAI va asigura mobilizarea zilnică a aproximativ 2.300 – 2.400 de angajați și circa 650 de unități de transport, din cadrul IGP, IGC, IGSU și IGPF, în funcție de evoluția situației operative.

Totodată, autoritățile vin și cu câte recomandări către cetățeni:

  • Informați-vă din timp despre condițiile meteo și starea drumurilor, din surse oficiale.
  • Evitați deplasările neesențiale, în special în perioadele cu polei și ghețuș (dimineața devreme și seara târziu).
  • Purtați încălțăminte adecvată sezonului și manifestați prudență sporită în spațiile publice.
  • Evitați apropierea de copaci, structuri instabile sau fire electrice căzute.
  • Dacă observați situații de risc sau urgență, apelați Serviciul 112.
  • Acordați atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități și, la nevoie, oferiți sprijin persoanelor vulnerabile din comunitate.
  • Recomandări pentru conducătorii auto.
  • Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie pe drumuri cu polei, gheață sau zăpadă.
  • Reduceți viteza și adaptați-o astfel încât să permiteți oprirea în siguranță.
  • Păstrați o distanță de siguranță sporită față de vehiculul din față.
  • Evitați manevrele bruște (frânări, accelerații, schimbări rapide de bandă).
  • Evitați depășirile neesențiale, în special pe poduri, viaducte, sectoare umbrite.
  • Utilizați luminile de întâlnire pe toată durata deplasării.
  • Verificați starea tehnică a vehiculului înainte de plecare, iar dacă nu aveți experiență în conducerea pe polei, amânați deplasările pe timp de noapte sau pe distanțe lungi.

Pietonii sunt îndemnați să se deplaseze cu pași mici și atenți pe suprafețele alunecoase; să nu țină mâinele în buzunare, pentru a vă putea menține echilibrul; să traverseze străzile doar pe trecerile de pietoni, după o asigurare temeinică; să evite traversarea în fugă sau printre vehicule oprite; să fie conștinți că, în condiții de polei, șoferii pot opri mult mai târziu.

De asemenea, evitați deplasarea, mersul sau staționarea pe gheața râurilor, lacurilor și iazurilor; nu permiteți copiilor să se joace pe suprafețele înghețate ale bazinelor acvatice; evitați pescuitul la copcă și traversarea bazinelor acvatice înghețate, iar în cazul în care observați o persoană căzută în apă, nu interveniți direct și apelați imediat Serviciul 112.

Recomandări pentru mediul de afaceri și autoritățile publice locale:

  • Asigurați curățarea și material antiderapant în zonele de acces (intrări, scări, parcări).
  • Monitorizați permanent situația din teritoriu și fiți gata să implementați planurile de contingență proprii.
  • Asigurați aplicarea materialului antiderapant pe căile de acces, trotuare și zonele publice.
  • Sprijiniți persoanele vulnerabile din comunitate și mențineți legătura cu serviciile de intervenție.

Centrul Național de Management al Crizelor îndeamnă populația să urmărească paginile oficiale ale autorităților publice și instituțiilor responsabile, pentru informații actualizate și măsuri aplicate sectorial, în funcție de evoluția situației.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
27 Sept. 2026, 09:22
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Sept. 2026, 09:22 // Slider //  Ana Panaguța

27 septembrie este marcată la nivel mondial drept Ziua Mondială a Turismului, o zi dedicată promovării turismului și rolului pe care acest sector îl are în dezvoltarea economică și socială.

În Republica Moldova, turismul reprezintă un domeniu cu potențial de dezvoltare, datorită patrimoniului cultural, tradițiilor, gastronomiei, vinurilor și numeroaselor destinații turistice din țară.

În acest an, tema internațională a Zilei Mondiale a Turismului este dedicată digitalizării și inteligenței artificiale, fiind pus accent pe rolul noilor tehnologii în transformarea industriei turistice.

Asociația Patronală a Industriei Turismului (APIT) susține că dezvoltarea unei industrii turistice competitive și durabile presupune investiții în oameni, digitalizarea întreprinderilor, dezvoltarea competențelor profesionale și consolidarea parteneriatului public-privat.

Potrivit asociației, valorificarea potențialului turistic al Republicii Moldova poate genera noi oportunități economice pentru comunitățile din întreaga țară și poate contribui la promovarea imaginii țării ca destinație turistică.

„Avem patrimoniu, tradiții, gastronomie, vinuri și, mai presus de toate, oameni ospitalieri. Împreună, putem transforma aceste atuuri în oportunități economice pentru comunitățile noastre.”

Cu această ocazie, APIT îi felicită pe antreprenorii din turism, reprezentanții agențiilor de turism, hotelierii, ghizii, administratorii destinațiilor, producătorii locali și toți cei care contribuie la dezvoltarea și promovarea turismului din Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!