Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Washingtonul crede că Xi Jinping nu a știut de misiunea de spionaj a balonului chinezesc

10 Feb. 2023, 19:41
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
10 Feb. 2023, 19:41 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele Chinei, Xi Jinping, nu ar fi știut de misiunea balonului de spionaj care a traversat teritoriul Statelor Unite, săptămâna trecută, se arată într-un raport prezentat în Congresul american, scrie CNN.

Potrivit raportului, balonul este o componentă a unui program extins de spionaj al armatei chineze, de care președintele știe, însă acesta nu ar fi la curent cu operațiunile de zi cu zi.

„Problema cu sistemul centralizat de putere practicat sub conducerea lui Xi Jinping constă în lipsa delegării de responsabilităţi către eşaloanele inferioare”, spune analistul militar Drew Thompson.

Asta înseamnă că oficialii de rang inferior care ar fi putut evalua riscurile misiunii şi cere anularea acesteia nu au avut puterea de a face acest lucru, pentru că nu li se permite o asemenea autonomie de decizie.

„Din cauza personalităţii sale, el vrea un control absolut. Xi Jinping nu permite niciun fel de autonomie”, spune şi Alfred Wu, profesor de Ştiinţe Politice.

O altă cauză pentru care balonul ar fi întreprins o misiune atât de riscantă din punct de vedere politic ar fi lipsa de reacţie, de până acum, a altor state.

„Republica Populară Chineză are o flotă întreagă de baloane pe care le foloseşte în misiuni de supraveghere”, a declarat o sursă din Departamentul de Stat al SUA, pentru CNN.

Aceste baloane „au zburat deasupra a peste 40 de ţări, de pe cinci continente”, a adăugat sursa.

„Prin urmare, cei care conduc aceste programe au devenit tot mai curajoşi şi au început să testeze trasee noi. Este posibil ca ei să nu fi primit multă atenţie din partea unor autorităţi care să evalueze şi riscurile politice”, spune şi Dali Yang, un specialist în Ştiinţe Politice de la Universitatea Chicago.

Balonul de spionaj a fost distrus, sâmbăta trecută, de un avion de vânătoare, la ordinul preşedintelui Joe Biden. China susţine în continuare că balonul a fost unul meteorologic care a fost deviat de la traseul său din cauza vântului.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 11:13
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
12 Nov. 2026, 11:13 // Slider //  Victoria Laur

Se alocă 3,49 miliarde de lei pentru fondul de amalgamare, a anunțat ministrul Vladimir Bolea. Resursele financiare sunt alocate pentru proiecte de construcție a drumurilor locale, instalarea iluminatului public, instalarea sistemelor de apeduct, reparația instituțiilor de învățământ, managementul deșeurilor, amenajarea spațiilor publice și infrastructurii locale.

Deși banii sunt destinați primăriilor, nu toate administrațiile publice le vor gestiona direct. Vladimir Bolea a precizat că, în caz că responsabilii nu au capacitate de a dezvolta cap-coadă un proiect, acesta va fi monitorizat de funcționari din cadrul Agențiilor de Dezvoltare Regională din cadrul Ministerului Infrastructurii.

„În prima, primăriile își fac licitațiile, monitorizează implementarea proiectului. În faza a doua, Agenția de Dezvoltare Regională face licitația, achiziția și ADR este cea care urmărește implementarea proiectului”, a precizat ministrul.

La Ministerul Infrastructurii va fi creat un comitate care va supraveghere modul de implementare a proiectelor și va autoriza plățile. Din banii alocați din fondul de amalgamare nu vor putea fi plătite salarii, credite și alte tipuri de plăți, resursele financiare fiind destinate doar investițiilor.