Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0.0651%
  • USD
    17.4322
    0.0694%
  • RUB
    0.2064
    -0.0969%
  • RON
    3.8206
    0.0654%
  • UAH
    0.3908
    0.1535%

Toate știrile

17 septembrie 2026

WSJ: Rusia a folosit bănci americane pentru a trimite miliarde de dolari în Turcia, evitând sancţiunile

03 Feb. 2025, 18:40
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
03 Feb. 2025, 18:40 // În Lume //  Realitatea.md

O anchetă a Departamentului de Justiţie al SUA a descoperit că Rusia a transferat miliarde de dolari prin intermediul băncilor americane către Turcia în 2022, folosind proiectul centralei nucleare Akkuyu ca acoperire pentru a se sustrage sancţiunilor, relatează Wall Street Journal (WSJ), potrivit The Kyiv Independent.

JPMorgan Chase şi Citigroup au facilitat transferuri în valoare de peste 5 miliarde de dolari legate de proiectul sprijinit de Rusia, cel puţin 2 miliarde de dolari fiind ulterior îngheţate de autorităţile americane. Departamentul de Justiţie suspectează că schema a fost orchestrată la cele mai înalte niveluri din Moscova, Banca Rusiei finanţând în secret un împrumut de 9 miliarde de dolari prin intermediul Gazprombank.

Potrivit news.ro, Acest lucru a permis banilor ruşi să ajungă în Turcia, evitând în acelaşi timp tranzacţiile directe cu entităţi sancţionate.

Oficialii cred că transferurile au fost concepute nu doar pentru construcţia nucleară, ci şi pentru a crea o rezervă offshore de dolari pentru iniţiativele statului rus. În ciuda eforturilor procurorilor de a confisca fondurile îngheţate în 2024, administraţia Biden a suspendat cazul, temându-se de consecinţele diplomatice cu Turcia, un aliat NATO.

Casa Albă şi Departamentul de Stat s-au temut că o acţiune în justiţie ar putea afecta cooperarea privind schimbul de prizonieri, combaterea terorismului şi stabilitatea în Orientul Mijlociu. O preocupare majoră a fost presupusa implicare a şefului serviciilor de informaţii turce Ibrahim Kalin şi a fostului ministru de finanţe Nureddin Nebati în facilitarea plăţilor.

Turcia, spre deosebire de alţi membri NATO, a refuzat să impună sancţiuni Rusiei şi a extins schimburile comerciale cu Moscova, furnizând în acelaşi timp arme Ucrainei. Sistemul financiar al ţării a beneficiat de transferurile ruseşti în timp ce banca centrală turcă încerca să stabilizeze lira pe fondul inflaţiei.

În timpul primului mandat al lui Donald Trump, tensiunile dintre Washington şi Ankara au crescut din cauza încălcării sancţiunilor privind banca turcă de stat Halkbank.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
16 Sept. 2026, 22:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
16 Sept. 2026, 22:32 // Slider //  Ana Panaguța

Germania va trimite patru avioane de vânătoare Eurofighter ale Forțelor sale aeriene pentru a contribui la securitatea spațiului aerian al Letoniei în timpul alegerilor parlamentare care vor avea loc în această țară baltică pe 3 octombrie, relatează antena3.ro.

Potrivit unui comunicat emis miercuri de Ministerul german Apărării, guvernul leton a solicitat partenerilor săi din NATO sprijin în protejarea spațiului aerian în acest context electoral.

Solicitarea vine după intruziunile frecvente ale dronelor rusești și ale celor ucrainene deviate de ruși în zona Mării Baltice, în ultimele luni.

Germania trimite avioane și în Estonia, pentru poliție aeriană

Avioanele de vânătoare vor fi desfășurate în cadrul misiunii NATO de supraveghere aeriană a regiunii și vor staționa timp de aproximativ o săptămână la baza aeriană din Lielvarde, în centrul Letoniei. Aparatele vor fi însoțite de un contingent format din câteva zeci de soldați.

„Germania rămâne ferm alături de aliații săi deosebit de expuși pe flancul estic al NATO. Din acest motiv, va trimite, de la sfârșitul lunii septembrie până la începutul lunii octombrie, un mic contingent cu avioane de luptă Eurofighter”, a subliniat ministerul condus de politicianul social-democrat Boris Pistorius.

Ministerul a amintit că la sfârșitul acestui an este prevăzut ca forțele aeriene germane să participe din nou, cu cinci avioane Eurofighter și aproximativ 120 de soldați, la misiunea de supraveghere aeriană a NATO.

Pentru respectiva misiune, personalul militar german va staționa până în martie 2027 la baza Ämari din Estonia.