Un bărbat în vârstă de 51 de ani, locuitor al satului Budăi, raionul Orhei, este cercetat penal de oamenii legii după ce în grădina acestuia au fost depistate și ridicate 11 plante asemănătoare celor de cânepă și alte 77 plante de mac cu căciulii, cultivate și camuflate printre culturile agricole.
Astfel, potrivit informațiilor, toate plantele depistate de forțele de ordine, au fost smulse, ridicate și transmise pentru a fi supuse expertizei specializate, iar oamenii legii au inițiat o cauză penală pe numele bărbatului.
Dacă vinovăția suspectului va fi dovedită, acesta riscă amendă în mărime de la 10 000 la 20 000 de lei convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de până la 100 de ore.
Reamintim că, Operațiunea MAC-2021, demarată de către Inspectoratul General al Poliției, în perioada 01 iunie – 31 august, are drept scop combaterea consumului și traficului ilicit de droguri, în special al celor de origine vegetală, depistarea şi nimicirea plantelor cu conținut narcotic, precum şi identificarea persoanelor care se ocupă de cultivarea lor.
Totodată, Poliția vine cu un apel către cetățeni, să informeze serviciul specializat 112 atunci când observă încălcări de acest gen.

