Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Zeci de spitale raionale se schimbă la față. Nemerenco: Vom investi până o să le aducem la condiții moderne

13 Iul. 2023, 11:43
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Iul. 2023, 11:43 // Actualitate //  Realitatea.md

În zeci de spitale raionale din Republica Moldova se desfășoară lucrări de reparație. În timp ce în unele dintre ele sunt achiziționate ascensoare și sunt reconstruite acoperișurile, în altele sunt reparate secții întregi, precum și cazangeriile, blocurile alimentare, dar și spălătoriile. Mai mult, ministra Sănătății Ala Nemerenco anunță că în cinci spitale abia s-a dat startul reparațiilor.

„Cunoașteți istoria mediatizată intens anul trecut cu gândacii și condițiile proaste în secția de pediatrie a SC Bălți. Acum acolo e în toi reparația capitală. Și așa în toate spitalele – am început cu ce este mai grav și mai distrus, iar reparațiile le facem doar capitale”, a scris ministra Sănătății Ala Nemerenco.

Potrivit șefei pe sănătate, în momentul de față, lucrări de reparație se desfășoară în circa 16 spitale raionale din Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„În SR Anenii Noi achiziționăm ascensor; SR Briceni – reconstruim acoperișul blocului chirurgical și secției de diagnostic; SR Cantemir – reparăm blocul alimentar, spălătoria, secția morfopatologie și internare; SR Caușeni – spațiul pentru radiologia digitală; SR Criuleni – reparăm capital cazangeria; SR Hîncești – secției de imagistică și lucrări de reamplasare a transformatorului electric, după – trecem la blocul patomorfologie; SR Florești – blocul chirurgical și cel de boli infecțioase; SR Fălești – spațiile pentru dislocarea unității de terapie intensivă; SR Nisporeni – blocul alimentar; SR Ocnița – spălătoria și încăperile auxiliare; SR Rîșcani – acoperișul cazangeriei; SR Rezina – secția morfopatologie; SR Strășeni – blocul B (secțiile pediatrie si terapie); SR Șoldănești – acoperișul și fațada blocului alimentar; SR Taraclia – secțiile de pediatrie și neurologie; SR Ungheni – cazangeria si dotarea cu cazan nou”, a precizat Ala Nemerenco.

Totodată, autoritățile încep reparația capitală a spațiilor pentru instalarea tomografelor computerizate în spitalele din raioanele Soroca, Hîncești, Florești, Edinet, Comrat.

„Gestionarea spitalelor ne ia mult timp. Dar merită. Cetățenii noștri merită. Asigurăm spitalele cu echipamente performante, am început să reparăm infrastructura, și vom investi până nu o să le aducem la condiții moderne, așa cum trebuie să fie un spital”, a mai spus ministra.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!