Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Zelenski îl demite pe ministrul Apărării după doar șase luni: Decizia stârnește apeluri la proteste.

16 Iul. 2026, 09:49
 // Categoria: În Lume // Autor:  Daniela Baranovschi
16 Iul. 2026, 09:49 // În Lume //  Daniela Baranovschi

Președintele Volodimir Zelenski a decis înlocuirea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, una dintre cele mai populare figuri ale administrației de la Kiev, într-un moment critic al războiului cu Rusia. Plecarea sa ar fi fost provocată de conflictele tot mai puternice cu comandantul-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski.

Decizia a fost luată după o reuniune desfășurată miercuri, 15 iulie, între Zelenski și conducerea militară a Ucrainei. Fedorov și-a confirmat ulterior plecarea printr-un mesaj public, în care a declarat că a fost „o mare onoare” să conducă Ministerul Apărării, potrivit Mediafax.

Înlocuirea trebuie oficializată prin votul Radei Supreme, Parlamentul de la Kiev. Zelenski intenționează să îl propună pentru funcția de ministru al Apărării pe actualul ministru de Interne, Ihor Klimenko, nominalizarea urmând să fie supusă votului joi, 16 iulie.

Surse politice și analiști ucraineni, citați de presa de al Kiev, susțin că motivul principal al îndepărtării lui Fedorov ar fi conflictul cu Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Cei doi ar fi avut viziuni fundamental diferite asupra reformării armatei. Fedorov, fost ministru al Transformării Digitale, încerca să introducă un sistem de conducere bazat pe tehnologie, responsabilitate managerială și restructurarea aparatului birocratic. Sîrski este văzut de criticii săi drept reprezentantul unei școli militare tradiționale, formate în perioada sovietică.

Un parlamentar din partidul lui Zelenski a declarat pentru Kyiv Independent că disputa dintre cei doi „a depășit toate limitele”. Un veteran ucrainean a descris situația drept un conflict între „un tânăr tehnocrat și un general provenit dintr-o școală militară în mare parte postsovietică”.

Zelenski ar fi invocat, de asemenea, problemele legate de mobilizare și de activitatea centrelor de recrutare. Președintele i-ar fi cerut viitorului ministru să se concentreze asupra acestor două domenii și a insistat că armata și Ministerul Apărării trebuie să fie „unite” și „pe aceeași lungime de undă”.

Mihailo Fedorov preluase conducerea Ministerului Apărării în ianuarie 2026 și fusese unul dintre puținii oficiali ai administrației Zelenski care beneficiau de susținere atât din partea partidului de guvernământ, cât și din partea unei părți a opoziției.

În mesajul publicat după demitere, Fedorov a enumerat peste 20 de realizări, printre care blocarea accesului forțelor ruse la sistemele Starlink, atacurile asupra logisticii militare ruse din Crimeea ocupată și lansarea unor reforme controversate în interiorul ministerului.

Fostul ministru a recunoscut însă că nu a reușit să transforme complet instituția potrivit standardelor NATO, să reformeze sistemul de achiziții militare și să creeze o cultură reală a responsabilității.

Presa internațională notează că Fedorov devenise una dintre figurile centrale ale transformării tehnologice a armatei ucrainene, prin extinderea utilizării dronelor și prin relațiile dezvoltate cu marile companii occidentale din domeniul tehnologiei. Înlăturarea sa, după numai aproximativ șase luni, riscă să încetinească reformele și să amplifice instabilitatea din conducerea militară.

Apeluri la manifestații la Kiev

Decizia lui Zelenski a provocat reacții dure în rândul unor activiști, veterani și reprezentanți ai societății civile. Au apărut inclusiv apeluri la manifestații pașnice la Kiev împotriva demiterii lui Fedorov și a schimbărilor repetate făcute de președinte în conducerea statului.

Criticii avertizează că înlocuirea frecventă a miniștrilor Apărării poate produce haos administrativ în plin război și poate afecta încrederea populației în instituțiile statului.

Serhii Sternenko, fost consilier al lui Fedorov și unul dintre cei mai cunoscuți activiști ucraineni, a anunțat că nu va mai colabora cu Ministerul Apărării. El a susținut că obstacolele birocratice și opoziția celor care nu doreau reformarea armatei l-au împiedicat pe Fedorov să își ducă proiectele la capăt.

Ihor Klimenko, omul ales de Zelenski pentru a prelua portofoliul Apărării, a condus Poliția Națională între 2019 și 2023 și a devenit ministru de Interne după moartea predecesorului său, Denis Monastîrski. Potrivit purtătoarei sale de cuvânt, Klimenko ar fi fost surprins de propunerea președintelui, dar consideră că, în calitate de ofițer, ordinul comandantului suprem trebuie respectat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.