Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are data de 1 Mai

01 Mai 2024, 06:16
 // Categoria: Life // Autor:  Redacția Realitatea
01 Mai 2024, 06:16 // Life //  Redacția Realitatea

1 Mai, Ziua Muncii, este sărbătorită în mai multe țări de pe glob și în multe părți, inclusiv în R. Moldova, este zi liberă decretată prin lege. Dar ce semnificație are această zi și de unde a început totul?

Muncitorii din majoritatea țărilor industrializate sărbătoresc 1 Mai, dar la orgine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago care au cerut reducerea normei orare zilnice de muncă la 8 ore. Pe data de 1 mai 1886, în Chicago, membrii Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii) au ieșit în stradă și au cerut introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă”. În acea zi, pe străzile din Chicago au ieșit în jur de 90.000 de oameni, dintre aproximativ 40.000 erau în grevă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Protestele au continuat și în următoarele trei zile, iar numărul manifestanților a crescut considerabil. Pe 3 mai, forțele de ordine au interveni, iar patru muncitori au fost uciși și mai mulți răniți. În seara aceleiași zile a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket din Chicago. Spre poliție a fost aruncată o bombă și 66 de polițiști au fost răniți – 7 au murit ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind în jur de 200 de persoane, dintre care mai mulți au decedat.

Opt dintre protestatari au fost judecați, iar asociații muncitorești din țări precum Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat bani pentru apărarea acestora. Mișcarea devenise mondială. Rezultatul grevei de la Chicago și apoi din toată America s-a concretizat în reducerea numărului de ore muncite într-o zi la 8 ore.

Doi ani mai târziu, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. În perioada care a urmat, pe 1 mai au avut loc anual demonstrații în Statele Unite, majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. Dar după 1904, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”) anual, în prima zi de luni a lui septembrie.

Totuși, în Europa și alte țări din lume, această dată a rămas să fie Ziua Muncii, amintind de jertfa muncitorilor care și-au dat viața pentru obținerea reducerii normei orare zilnice de muncă la 8 ore.

Apoi, ziua a devenit sărbătoare națională în perioada comunismului când erau organizate manifestații propagandistice de amploare pe marile bulevarde și pe stadioanele din toată țara. După căderea comunismului, mai multe țări din estul Europei au renunțat la festivitățile propagandistice de 1 Mai.

Ziua este, însă, marcată prin organizarea de evenimente sociale, în aer liber. Astfel, în această perioadă a anului oamenii își organizează mini-vacanțe la mare sau la munte, sau merg la picnic pentru a face grătare în aer liber, alături de prieteni și familie.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 16:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
11 Nov. 2026, 16:54 // Slider //  Victoria Laur

Vasile Tofan a purtat discuții cu șefa BERD, Odile Renaud, în marja summitului de la Antalya. Dialogul s-a axat pe consolidarea cooperării între Guvernul Moldovei și organizația financiară internațională.

Cei doi au vorbit despre infrastructură, energie și servicii publice. Premierul Moldovei a menționat că țara noastră colaborează cu BERD din 1992, iar instituția a finanțat 201 proiecte în Moldova, cu valoare de peste 3,3 miliarde de euro.

„Prioritatea noastră acum este să accelerăm proiectele deja în derulare – de la infrastructura rutieră și feroviară, securitatea și eficiența energetică, până la interconectarea energetică cu România și dezvoltarea irigațiilor. De asemenea, am discutat despre sprijinirea afacerilor și atragerea investițiilor private pentru a face economia noastră mai competitivă. Recunoscător pentru sprijinul continuu al BERD”, a transmis șefului Guvernului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Vasile Tofan participă pe 12 noiembrie la cea de-a 31-a sesiune a Conferinței statelor părți la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP31).

Vasile Tofan a vorbit despre Găgăuzia cu vicepreședintele Turciei. Ce subiecte au mai abordat oficialii