Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Zuckerberg iese din top 10 cei mai bogaţi oameni ai lumii. Cu cât i s-a redus averea după prăbuşirea acţiunilor Meta

04 Feb. 2022, 08:47
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
04 Feb. 2022, 08:47 // Economie //  Realitatea.md

Meta Platforms Inc., compania mamă a Facebook, a publicat rezultate trimestriale sub aşteptări astfel că averea fondatorului Mark Zuckerberg s-a redus joi, 3 februarie curent, cu 31 de miliarde de dolari, una dintre cele mai mari scăderi înregistrate vreodată într-o singură zi, transmite.

În jurul orei 10:25, la Bursa de la New York, acţiunile Meta erau în scădere cu 24% comparativ cu cotaţia de miercuri seara. Aceasta face ca averea lui Zuckerberg, director general la Meta, să se reducă şi ea până la aproximativ 92 de miliarde de dolari, de la 120,6 miliarde de dolari la închiderea şedinţei de miercuri. Analiştii de la Bloomberg Billionaires Index susţin că această scădere este suficientă pentru a-l exclude pe Zuckerberg de pe lista celor mai bogaţi 10 oameni ai planetei, pentru prima dată după luna iulie 2015.

O reducere a averii cu 31 de miliarde de dolari într-o singură zi este devansată doar de evoluţia volatilă a averii lui Elon Musk, scrie Agerpres. Cel mai bogat om de pe planetă a pierdut 35 de miliarde de dolari într-o singură zi în luna noiembrie a anului trecut, după ce acţiunile Tesla Inc. s-au prăbuşit după o postare pe Twitter a lui Musk în care acesta a făcut un sondaj în rândul urmăritorilor săi dacă să îşi vândă 10% din acţiunile la Tesla.

Şi alţi acţionari importanţi de la Meta au suferit joi o diminuare fără precedent a averii lor. Dustin Moskovitz, locul 79 în topul celor mai bogaţi oameni ai lumii, cu o avere de 21,2 miliarde dolari miercuri seara, a pierdut trei miliarde de dolari, în timp ce averea lui Eduardo Saverin a scăzut cu patru miliarde de dolari de la nivelul de 17,5 miliarde dolari înregistrat miercuri seara.

Acţiunile Meta au înregistrat un colaps istoric după ce rezultatele trimestriale publicate miercuri au arătat că numărul de utilizatori ai Facebook nu a crescut comparativ cu trimestrul anterior, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la creşterea viitoare a companiei. Pentru Meta rezultatele dezamăgitoare pentru trimestrul patru al anului trecut se adaugă altor provocări. Compania este vizată de mai multe anchete ale autorităţilor de reglementare şi de asemenea este în mijlocul unei tranziţii strategice la metaverse. În paralele, alte platforme precum TikTok şi YouTube câştigă teren în rândul utilizatorilor tineri.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!