Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

31 de persoane conduse la Poliție, după protestul din fața Parlamentului

30 Sept. 2025, 10:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
30 Sept. 2025, 10:55 // Actualitate //  Vlada Ciorici

31 de persoane, majoritatea din regiunea transnistreană, care au participat la protestul organizat luni, în fața Parlamentului, au fost conduse la inspectoratele de poliție Centru și Buiucani pentru documentare.

În urma măsurilor întreprinse, Poliția a întocmit 24 de procese-verbale pentru „Încălcarea regulilor privind organizarea și desfășurarea întrunirilor publice”, „Huliganism”, și „Neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și instruire a copilului”, aplicabilă reprezentanților legali ai minorilor.

Polițiștii au acționat în limitele legii, având ca scop prevenirea incidentelor, menținerea ordinii și siguranța oamenilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reiterăm că Poliția respectă dreptul cetățenilor la întruniri pașnice și la liberă exprimare, însă atrage atenția că aceste drepturi trebuie exercitate în limitele prevăzute de lege. Amintim și că atragerea minorilor în asemenea acțiuni este ilegală.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!