Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Fără surprize! Curtea Constituțională a României a validat turul I al prezidențialelor. Duminică va fi turul II

02 Dec. 2024, 19:30
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
02 Dec. 2024, 19:30 // Actualitate //  Elena Putregai

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, săptămâna trecută, renumărarea tuturor voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. Decizia a fost luată în urma contestației depuse de Cristian Terheș, care acuza fraude privind voturile acordate Elenei Lasconi. Deja luni, 2 decembrie curent, judecătorii constituționali au decis validarea turului I al alegerilor prezidențiale, organizat pe 24 noiembrie 2024, urmând ca turul II să aibă loc conform programării inițiale, pe 8 decembrie 2024.

Presa română transmite că, cu unanimitate de voturi, CCR a decis validarea turului I al alegerilor prezidențiale, organizat pe 24 noiembrie, urmând ca turul doi să aibă loc conform programării inițiale, pe 8 decembrie. Astfel, judecatorii constituționali au hotărât cu unanimitate respingerea ca neîntemeiată a contestatiei candidatului Terheș Cristian Vasile.

Curtea a observat că voturile din diaspora nu au fost contestate și, ca atare, a precizat că nu se mai impune renumărarea acestora. În ceea ce privește diferența de la renumărarea voturilor, Curtea spune că nu a rezultat că acestea provin din fraude, fiind considerate doar posibile erori umane. Renumărarea parțială a voturilor, fără aproximativ 600.000 de voturi din străinătate, îl plasau pe Marcel Ciolacu pe locul doi la turul I al prezidențialelor, dar nu a fost să fie.

Amintim că, pe primul loc, în scrutin, s-a clasat Călin Georgescu, cu peste 2,1 milioane de voturi, fiind urmat de Elena Lasconi cu 1,7 milioane de voturi. Cei mai mulți moldoveni cu cetățenie română au votat pentru candidata USR.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 07:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
02 Nov. 2026, 07:18 // Slider //  Ursu Ana

Un microbuz în care se aflau cetățeni ai Republicii Moldova s-a răsturnat într-o curbă, în localitatea Țigănași, județul Iași, România. În accident au fost implicate 20 de persoane, dintre care nouă au avut nevoie de îngrijiri medicale. O tânără de 27 de ani, aflată în stare gravă, a fost intubată.

Potrivit Ministerului Sănătății de la București, Planul Roșu de Intervenție, activat duminică seara la ora 19:33, a fost dezactivat la ora 20:59. Dintre cele nouă victime, opt au fost transportate la spital, iar una a primit îngrijiri medicale.

Alte 11 persoane implicate în accident, inclusiv un copil de nouă ani, nu au avut nevoie de asistență medicală și au refuzat transportul la spital. Acestea au fost preluate de un microbuz al Inspectoratului pentru Situații de Urgență și transportate spre punctul de trecere a frontierei, fiind cetățeni ai Republicii Moldova.

În urma accidentului, autoritățile medicale din Iași au activat Planul Alb în trei spitale, pentru a face față numărului de victime. La intervenție au participat echipaje de pompieri, SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!