Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

FOTO Peste 300 de tineri au depus jurământul militar la Cahul și la poligonul de la Bulboaca

10 Aug. 2023, 17:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Aug. 2023, 17:00 // Actualitate //  Realitatea.md

Peste 300 de tineri încorporaţi recent în Armata Naţională au depus astăzi, 10 august, jurământul militar în cadrul unor ceremonii desfăşurate la Cahul şi la poligonul de la Bulboaca. Serviciul militar în termen durează 12 luni.

„Prezent la evenimentul desfăşurat în Brigada de infanterie motorizată „Dacia” din Cahul, comandantul Armatei Naționale, general de brigadă Eduard Ohladciuc, i-a felicitat pe soldați cu acest prilej apreciind eforturile comandanților la pregătirea acestora pentru executarea misiunilor stabilite”, informează Ministerul Apărării.

De asemenea, generalul de brigadă Sergiu Cirimpei i-a îndemnat să fie responsabili și disciplinați în perioada îndeplinirii serviciului militar în termen.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!