Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Ion Bulmaga, rugat să plece de la conducerea IPM. „Mi s-a spus direct că nu mă regăsesc…”

17 Nov. 2025, 12:03
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
17 Nov. 2025, 12:03 // Actualitate //  Cătălina Boico

Ion Bulmaga a fost rugat să plece de la conducerea Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) pentru că nu se regăsește în garnitura de echipă condusă de actualul ministru a Mediului. Anunțul a fost făcut chiar de șeful IPM.

„În urma discuției avute cu actualul Ministru a Mediului, mi s-a spus direct că nu mă regăsesc în garnitura de echipă a dânsului. Astăzi, am fost invitat la Guvern, în urma discuțiilor avute, voi fi eliberat din funcție la 26.11.2025.

Atunci când am fost desemnat câștigător al concursului pentru funcția de șef al IPM, din start am spus că activitatea mea se va axa pe 3 direcții cum sunt toleranță zero față de corupție și protectionism, creșterea imaginii și a încrederii societății civile în instituție și dotarea acesteia în scopul eficientizării activității acestea. Consider că obiectivele stabilite au fost atinse cu succes, pentru mine cel mai importantă fiind aprecierea cetățenilor”, a scris Ion Bulmaga.

Bulmaga a adus mulțumiri echipei cu care a lucrat și a menționat că schimbarea se face din teritoriu, dar nu din fotoliu și cabinete.

„Dat fiind faptul că trebuie să plec, țin să aduc sincere mulțumiri echipei cu care am lucrat cot la cot, zi și noapte, demonstrând că schimbarea se face din teritoriu, nu din fotoliu și cabinete! Colegi, sunteți cei mai buni! Vă strâng mâna și Vă dau onorul fiecaruia în parte!

Nu în ultimul rând un mare mulțumesc miniștrilor cu care am activat de-a lungul timpului! Și cel mai important, un mulțumesc enorm familiei și în special soției care a fost mereu lângă mine și a răbdat sunetele nocturne și nopțile în care am lipsit din familie! Doamne ajută tuturor!”, a mai adăugat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!