Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Renato Usatîi critică „șezătoarea de la CSS”: Apă de ploaie! Vrem o reformă adevărată, nu una de paie!

21 Ian. 2025, 15:57
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
21 Ian. 2025, 15:57 // Politica //  Realitatea.md

Președintele țării, Maia Sandu, „vrea cu orice preț să o demită pe șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. Subiectul a fost discutat și în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CSS) din 20 ianuarie”, scrie președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, într-o postare pe rețelele de socializare.

„Șezătoarea de ieri de la Consiliul Suprem de Securitate, în care s-a vorbit despre reorganizarea și consolidarea instituțiilor anticorupție nu are nicio treabă cu lupta propriu-zisă cu corupția și cu întărirea sistemului de drept. Vorba ceea, „doamna vrea altă culoare”. Vrea să scape de Veronica Dragalin și punct. Asta-i pofta ce-o poftește. Și acum toate structurile, pe care și le-a subordonat, trebuie să facă și pe dracu în patru ca să-i facă pe plac Maiei Sandu. Despre faptul că președintele vrea să scape de Dragalin am spus-o primul și de mai multe ori. Soarta șefei Procuraturii Anticorupție este pecetluită, în rest sunt doar detalii și așteptarea unui moment potrivit. De aceea, când vedeți la știri că Maia Sandu vrea să fortifice instituțiilor anticorupție să știți că asta e doar apă de ploaie, vorbe-n vânt, care au un singur scop – să prostească lumea”, a scris Renato Usatîi.

În postarea sa, liderul Partidului Nostru a amintit că de mai multe ori a propus lichidarea unor instituții de forță și crearea unei structuri eficiente și independente, care să lucreze în interesul oamenilor, nu în interesul PAS și al Maiei Sandu.

„Am propus lichidarea CNA și SIS și crearea unui serviciu special, care va lucra doar în interesul țării și al cetățenilor, atât în Moldova, cât și peste hotare și va lupta cu corupția în eșaloanele superioare ale puterii. Noi vrem o reformă adevărată, nu una de paie, pentru că, astăzi, toată guvernarea nu face nimic altceva decât să-și asigure părțile dorsale pentru ziua în care va pierde puterea. În 2025 trebuie să schimbăm această guvernare, pe una profesionistă și responsabilă. O guvernare DOAR PENTRU MOLDOVA!”, mai spune Renato Usatîi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Menționăm că, la ședința CSS de luni, 20 ianuarie curent, Președinta Maia Sandu a solicitat măsuri suplimentare pentru consolidarea luptei împotriva corupției politice și fortificarea securității naționale. Astfel, Consiliul Suprem de Securitate a stabilit două recomandări prioritare: consolidarea arhitecturii instituționale a organelor responsabile de combatere a corupției și consolidarea cadrului legal pentru sancționarea mai dură a actorilor implicați în corupția politică și cea electorală, prin inițiative legislative comune ale Ministerului Afacerilor Interne și Centrului Național Anticorupție.

Maia Sandu vrea măsuri suplimentare pentru lupta cu corupția politică. Despre ce s-a mai discutat la ședința CSS

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!